Turkmenizarea Republicii Moldova se amână

Eşecul ca succes sau despre conotaţiile geopolitice ale referendumului de duminică

„Întreg poporul”, cum a fost flatat de către iniţiatorii referendumului, ne-a surprins din nou cu aritmetica sa originală. Referendumul constituţional din 5 septembrie a eşuat pe motivul participării insuficiente la vot – 29,05%. Un alt referendum constituţional nu este posibil mai devreme decât peste 2 ani de acum încolo. Cel puţin în următorii 2 ani nu vom avea un preşedinte „atotnorodnic”, ci unul emanat de Parlament, aşa cum sunt şi preşedinţii unor ţări ca Germania, Italia, Grecia, Ungaria, Estonia, Letonia şi altele.

Mulţi dintre observatorii fenomenului politic de la noi sunt tentaţi să prezinte acest rezultat drept o înfrângere a guvernării şi un succes al opoziţiei. Vom aminti aici că au existat trei opţiuni politice vizavi de acest referendum. Două opţiuni au fost radicale, categorice, ireconciliante, fără rest.

AIE şi sateliţii săi extraparlamentari au pledat pentru participarea la referendum şi votarea PENTRU republica prezidenţială. Totodată, PCRM şi sateliţii săi extraparlamentari au pledat pentru boicotarea referendumului. Singura forţă politică ce a avut o poziţie echilibrată, pledând pentru participarea la referendum şi votarea CONTRA republicii prezidenţiale a fost PPCD. Dacă primele două poziţii, cea a AIE şi cea a comuniştilor, au fost de conjunctură, explicabile prin raţiuni egoiste ale jocului politic de moment, poziţia PPCD în favoarea republicii parlamentare este una constantă, alimentată de convingerea fermă că modelul germano-estonian de republică este mai bun decât cel răsăritean şi asiatic, paternalist prin definiţie, supus unor evidente tendinţe de alunecare spre despotism.

Părerea noastră este că invalidarea rezultatelor referendumului constituţional nu trebuie privită prin prisma politicianismului şi prezentat ca un succes al unora împotriva altora. Succesul este al Republicii Moldova, care rămâne şi pe mai departe singura republică parlamentară din CSI. Circa trei sferturi din electoratul nostru nu a admis alinierea Republicii Moldova la modelul de republică din toate celelalte state CSI, de la Bielorusia la Turkmenistan! Republica Moldova a fost şi rămâne cioara albă a CSI, o excepţie fericită.

Amintim în context că cel de-al doilea compartiment la care ţara noastră face notă discordantă în raport cu tot CSI-ul, ba chiar în raport cu toate statele ex-sovietice, este admiterea dublei şi multiplei cetăţenii.

Aceste două elemente distinctive – republica parlamentară şi admiterea dublei cetăţenii (devenite literă de constituţie prin consens naţional) – au avut şi au valenţe geopolitice şi strategice, cu impact major asupra viitorului Republicii Moldova ca stat european. De aceea, au existat în permanenţă factori externi interesaţi să readucă Republica Moldova în plutonul CSI, înscriind-o din nou în peisajul din care, prin concursuri fericite de împrejurări, reuşise să evadeze. După cum s-a mai dorit compatibilizarea modelului de regim politic din Republica Moldova cu „republica prezidenţială” „moldovenească nistreană”, în eventualitatea unei confederalizări şi transistrizări a ţării. Altminteri, ar fi fost cumva problematic procesul de înghiţire a Chişinăului de către Tiraspol, sub control şi auspicii străine.

Alegătorii noştri au demonstrat însă la 5 septembrie că Republica Moldova nu este nici Bielorusia prezidenţială a lui Lukaşenko, nici Rusia lui Putin sau Medvedev, nici Turkmenistanul lui Niazov sau Berdimuhamedov şi nici Ucraina lui Ianukovici.

Care sunt raţiunile pentru care anumiţi factori externi şi-au dorit succesul referendumului de duminică? Este vorba de cel de-al treilea caz (şi ultimul) de decizie consensuală adoptată în istoria Republicii Moldova – pachetul de legi privind reglementarea diferendului transnistrean. Miza a fost ca un preşedinte „atotnorodnic”, decizând peste capul Legislativului, să semneze un Acord (Convenţie, Memorandum etc.) de legalizare a prezenţei militare străine în ţară. E mai simplu, mai puţin costisitor şi mai sigur. Iar Parlamentul, unde orice decizie se ia cu discutarea prealabilă şi în contradictoriu a subiectelor, în prezenţă presei şi a corpului diplomatic acreditat, nu ar avea decât să ratifice, mai devreme sau mai târziu, cele semnate de „atotnorodnicul” preşedinte. Aşa a fost în 1991, când „atotnorodnicul” preşedinte Snegur a semnat, la Alma Ata, fără consultarea prealabilă a Parlamentului, introducerea Republicii Moldova în CSI. Aşa a fost în 1997, când „atotnorodnicul” preşedinte Lucinschi a semnat Memorandumul de la Odesa privind „statul comun”, staţionarea trupelor străine şi celelalte chestiuni anticonstituţionale. Aşa a fost în 1998, la Kiev, când acelaşi „atotnorodnic” preşedinte Lucinschi semna un acord de frontieră cu Ucraina prin care ceda 7 porţiuni importante din teritoriul inalienabil al Republicii Moldova (în zonele Naslavcea, Cuciurgan, Nişaliu, Palanca, Carabiber, Vulcăneşti, Giurgiuleşti).

Lecţia pe care trebuie să o desprindă clasa politică de la noi din cele întâmplate la 5 septembrie este dură, dar utilă. Nimeni şi niciodată nu va putea răsturna cu una cu două, nici chiar prin tentative de plebiscitare, cele 3 mari chestiuni cu implicaţii geopolitice care au întrunit vreodată CONSENSUL politic în Republica Moldova: Republica parlamentară, Dubla cetăţenie, Integritatea teritorială a statului.

Acum este clar că locul şi rolul preşedintelui Republicii Moldova nu se schimbă, iar reforma constituţională din anul 2000 va trebui dusă până la capăt, astfel încât şi funcţiile sau atribuţiile şefului statului să fie ajustate locului şi rolului pe care i-l rezervă Legea Supremă. Parlamentul va trebui să redevină principala instituţie legislativă şi reprezentativă a statului şi societăţii. Pentru a asigura definitivarea reformei constituţionale din 2000 avem însă nevoie de un al patrulea caz de consens naţional şi de multă precauţie geopolitică. De ce? Ca să nu admitem niciodată trukmenizarea acestei ţări.

Vlad CUBREACOV, FLUX

Publicitate

În România, începând din 1996, nici un preşedinte nu a putut să-şi păstreze un al doilea mandat

Interviu realizat de Vlad Cubreacov cu prof. dr. Iulian Chifu, analist de politică externă, director al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor şi Early Warning, Bucureşti

– Stimate domnule profesor Chifu, am văzut cu toţii rezultatele alegerilor prezidenţiale de duminica trecută din România. Cum apreciaţi şansele celor doi candidaţi rămaşi în competiţie pentru turul doi de scrutin din 6 decembrie?

Ex-directorul SIS pretinde că a fost arestat pentru refuzul de a fabrica dosare la indicaţia lui Voronin

Fostul director al Serviciului de Informaţi şi Securitate, Valeriu Pasat, îi acuză pe foştii demnitari comunişti de fabricarea dosarului său din martie 2005 privind comercializarea a 21 de avioane de tip MiG-29. Pasat susţine că Vladimir Voronin şi fostul ministru de Externe, Andrei Stratan, ar fi făcut presiuni asupra ambasadorilor acreditaţi în ţările din Occident şi CSI ca aceştia să convingă conducerea statelor în care erau creditaţi de faptul că Pasat este singurul vinovat de vânzarea ilicită a celor 21 de avioane.

Păcală şi Sondală îi fac imagine lui Lupu

Fundaţia „Priznanie” din Federaţia Rusă a făcut publice pe 4 noiembrie 2009 rezultatele unui „sondaj sociologic” pe care l-ar fi efectuat în Republica Moldova. Potrivit acestui sondaj rusesc, Partidul Democrat din Moldova devine tot mai influent în interiorul Alianţei pentru Integrare Europeană, iar atitudinea populaţiei faţă de AIE, în special faţă de premierul Vladimir Filat, devine tot mai negativă. În acelaşi timp, moldovenii îşi pierd încrederea în alianţa de guvernare, însă nu şi în liderul PD, Marian Lupu, care se situează pe locul doi la capitolul încrederii din partea cetăţenilor moldoveni, după Vladimir Voronin.