Turkmenizarea Republicii Moldova se amână

Eşecul ca succes sau despre conotaţiile geopolitice ale referendumului de duminică

„Întreg poporul”, cum a fost flatat de către iniţiatorii referendumului, ne-a surprins din nou cu aritmetica sa originală. Referendumul constituţional din 5 septembrie a eşuat pe motivul participării insuficiente la vot – 29,05%. Un alt referendum constituţional nu este posibil mai devreme decât peste 2 ani de acum încolo. Cel puţin în următorii 2 ani nu vom avea un preşedinte „atotnorodnic”, ci unul emanat de Parlament, aşa cum sunt şi preşedinţii unor ţări ca Germania, Italia, Grecia, Ungaria, Estonia, Letonia şi altele.

Mulţi dintre observatorii fenomenului politic de la noi sunt tentaţi să prezinte acest rezultat drept o înfrângere a guvernării şi un succes al opoziţiei. Vom aminti aici că au existat trei opţiuni politice vizavi de acest referendum. Două opţiuni au fost radicale, categorice, ireconciliante, fără rest.

AIE şi sateliţii săi extraparlamentari au pledat pentru participarea la referendum şi votarea PENTRU republica prezidenţială. Totodată, PCRM şi sateliţii săi extraparlamentari au pledat pentru boicotarea referendumului. Singura forţă politică ce a avut o poziţie echilibrată, pledând pentru participarea la referendum şi votarea CONTRA republicii prezidenţiale a fost PPCD. Dacă primele două poziţii, cea a AIE şi cea a comuniştilor, au fost de conjunctură, explicabile prin raţiuni egoiste ale jocului politic de moment, poziţia PPCD în favoarea republicii parlamentare este una constantă, alimentată de convingerea fermă că modelul germano-estonian de republică este mai bun decât cel răsăritean şi asiatic, paternalist prin definiţie, supus unor evidente tendinţe de alunecare spre despotism.

Părerea noastră este că invalidarea rezultatelor referendumului constituţional nu trebuie privită prin prisma politicianismului şi prezentat ca un succes al unora împotriva altora. Succesul este al Republicii Moldova, care rămâne şi pe mai departe singura republică parlamentară din CSI. Circa trei sferturi din electoratul nostru nu a admis alinierea Republicii Moldova la modelul de republică din toate celelalte state CSI, de la Bielorusia la Turkmenistan! Republica Moldova a fost şi rămâne cioara albă a CSI, o excepţie fericită.

Amintim în context că cel de-al doilea compartiment la care ţara noastră face notă discordantă în raport cu tot CSI-ul, ba chiar în raport cu toate statele ex-sovietice, este admiterea dublei şi multiplei cetăţenii.

Aceste două elemente distinctive – republica parlamentară şi admiterea dublei cetăţenii (devenite literă de constituţie prin consens naţional) – au avut şi au valenţe geopolitice şi strategice, cu impact major asupra viitorului Republicii Moldova ca stat european. De aceea, au existat în permanenţă factori externi interesaţi să readucă Republica Moldova în plutonul CSI, înscriind-o din nou în peisajul din care, prin concursuri fericite de împrejurări, reuşise să evadeze. După cum s-a mai dorit compatibilizarea modelului de regim politic din Republica Moldova cu „republica prezidenţială” „moldovenească nistreană”, în eventualitatea unei confederalizări şi transistrizări a ţării. Altminteri, ar fi fost cumva problematic procesul de înghiţire a Chişinăului de către Tiraspol, sub control şi auspicii străine.

Alegătorii noştri au demonstrat însă la 5 septembrie că Republica Moldova nu este nici Bielorusia prezidenţială a lui Lukaşenko, nici Rusia lui Putin sau Medvedev, nici Turkmenistanul lui Niazov sau Berdimuhamedov şi nici Ucraina lui Ianukovici.

Care sunt raţiunile pentru care anumiţi factori externi şi-au dorit succesul referendumului de duminică? Este vorba de cel de-al treilea caz (şi ultimul) de decizie consensuală adoptată în istoria Republicii Moldova – pachetul de legi privind reglementarea diferendului transnistrean. Miza a fost ca un preşedinte „atotnorodnic”, decizând peste capul Legislativului, să semneze un Acord (Convenţie, Memorandum etc.) de legalizare a prezenţei militare străine în ţară. E mai simplu, mai puţin costisitor şi mai sigur. Iar Parlamentul, unde orice decizie se ia cu discutarea prealabilă şi în contradictoriu a subiectelor, în prezenţă presei şi a corpului diplomatic acreditat, nu ar avea decât să ratifice, mai devreme sau mai târziu, cele semnate de „atotnorodnicul” preşedinte. Aşa a fost în 1991, când „atotnorodnicul” preşedinte Snegur a semnat, la Alma Ata, fără consultarea prealabilă a Parlamentului, introducerea Republicii Moldova în CSI. Aşa a fost în 1997, când „atotnorodnicul” preşedinte Lucinschi a semnat Memorandumul de la Odesa privind „statul comun”, staţionarea trupelor străine şi celelalte chestiuni anticonstituţionale. Aşa a fost în 1998, la Kiev, când acelaşi „atotnorodnic” preşedinte Lucinschi semna un acord de frontieră cu Ucraina prin care ceda 7 porţiuni importante din teritoriul inalienabil al Republicii Moldova (în zonele Naslavcea, Cuciurgan, Nişaliu, Palanca, Carabiber, Vulcăneşti, Giurgiuleşti).

Lecţia pe care trebuie să o desprindă clasa politică de la noi din cele întâmplate la 5 septembrie este dură, dar utilă. Nimeni şi niciodată nu va putea răsturna cu una cu două, nici chiar prin tentative de plebiscitare, cele 3 mari chestiuni cu implicaţii geopolitice care au întrunit vreodată CONSENSUL politic în Republica Moldova: Republica parlamentară, Dubla cetăţenie, Integritatea teritorială a statului.

Acum este clar că locul şi rolul preşedintelui Republicii Moldova nu se schimbă, iar reforma constituţională din anul 2000 va trebui dusă până la capăt, astfel încât şi funcţiile sau atribuţiile şefului statului să fie ajustate locului şi rolului pe care i-l rezervă Legea Supremă. Parlamentul va trebui să redevină principala instituţie legislativă şi reprezentativă a statului şi societăţii. Pentru a asigura definitivarea reformei constituţionale din 2000 avem însă nevoie de un al patrulea caz de consens naţional şi de multă precauţie geopolitică. De ce? Ca să nu admitem niciodată trukmenizarea acestei ţări.

Vlad CUBREACOV, FLUX

Publicitate

„Ne vom apăra pământul prin orişice mijloace”

Interviu cu doamna Larisa Voloh, primar al satului Palanca, raionul Ştefan Vodă

– Doamnă primar, care este situaţia la Palanca în acest moment? Ce atitudine au locuitorii comunei faţă de recentele declaraţii privind posibila cedare către Ucraina a 7,77 km de traseu automobilistic şi a celor 18 hectare din teritoriul nostru naţional?

– Ce să vă spun? Am expediat chiar astăzi şi domnului Ghimpu, şi domnului Filat câte încă un apel. Lumea cere să facem şi declaraţii. Am convocat o şedinţă a consiliului local la care ne-am reconfirmat intenţia de a nu ceda nimic. Toată lumea este, în mod clar, împotriva cedării. Am creat şi un grup de iniţiativă pentru colectarea de semnături de la locuitorii din sat, dar şi de la pălăncenii din Chişinău, care ne susţin şi ne încurajează să luptăm ca pământul să rămână la noi, să nu fie transmis Ucrainei. Noi ne-am adresat de zeci de ori şi am arătat că există posibilitatea de a schimba câte ceva, de a revizui partea juridică a Tratatului, partea juridică a Acordului. Căci noi nu le creăm incomodităţi ucrainenilor, ei au acces liber la traseu. Pentru ce ar mai fi nevoie să le mai transmitem şi pământul? Ni se spune că trebuie respectat Acordul. Bine, Acordul este semnat în 1999. Există acolo un articol care prevede posibilitatea modificării Acordului. De ce nu s-ar putea modifica Acordul? Sau ni se mai spune despre pământul de la Giurgiuleşti. Nu ştiu pe cât de globală este problema cu Giurgiuleştiul, dar noi nu înţelegem de ce ar trebui să cedăm ceva aici pentru a obţine ceva acolo, dacă se obţine totuşi ceva.

PPCD: Moldova riscă să piardă un teritoriu de 54 de ori mai mare decât Insula Şerpilor

Partidul Popular Creştin Democrat cere Guvernului să nu atenteze la norma constituţională şi la interesul naţional al Republicii Moldova şi să nu cedeze către Ucraina teritoriul pe care trece şoseaua Odesa-Reni în regiunea satului Palanca, Ştefan Vodă. Creştin-democraţii declară că, dacă va ceda această porţiune de teren, Republica Moldova se va autosepara de un teritoriu al său de 926 de hectare, „teritoriu care depăşeşte de 54 de ori suprafaţa Insulei Şerpilor”, şi-şi va crea astfel două exclave pe care nu le va putea controla (Exclava este partea unui stat sau entităţi administrativ-teritoriale care nu are legătură pe uscat cu teritoriul de bază al acestuia, fără a fi o insulă. Exemple de exclave sunt regiunea Kaliningrad în Rusia, Republica Autonomă Nahicevan din Azerbaidjan, zona Dubrovnik din Croaţia, statul Alaska în SUA, zona Campione de Italia din Elveţia, exclava rusă Suvorov din Elveţia ş.a. – nota noastră).

Filat dă Palanca Ucrainei

„Şi ucrainenii pot să spună acum că au făcut o cedare atunci când ne-au oferit cei 430 de metri ieşire la Dunăre. Ucraina şi-a respectat angajamentele, dar Republica Moldova – încă nu.”

„Într-adevăr prin unele acţiuni ale noastre poate am cedat. Dar trebuie să avem în vedere că suntem un stat suveran şi independent care îşi asumă angajamentele.”

„Republica Moldova are un acord cu Ucraina, prin care ţara vecină ne-a oferit 430 de metri din teritoriul său pentru ca prin portul de la Giurgiuleşti să avem ieşire la Dunăre, iar ţara noastră, încă, nu şi-a îndeplinit angajamentul asumat în 1999 privind porţiunea de 7 km de drum de lângă Palanca.”

“Nu trebuie să ne gândim foarte mult. Noi avem gânditori în ţara asta suficienţi. Noi trebuie să implementăm acele angajamente pe care le-am asumat. Există un acord interstatal care prevede exact cum trebuie să procedăm. Or noi spuneam că suntem parteneri credibili, ţara care îşi asumă angajamente şi le respectă”.

„După ce va fi demarcată frontiera moldo-ucraineană, vom putea controla şi frontiera cu regiunea transnistreană.”

Premierul Vladimir Filat, conferinţa de presă privind totalurile întâlnirii cu premierul ucrainean Iulia Timoşenko, 23 noiembrie 2009