Arhiva

Posts Tagged ‘Filat’

Iurie Roşca: PPCD este „FORŢA A TREIA” care va asigura echilibrul în societate

Liderul creştin-democrat, Iurie Roşca, declară că PPCD reprezintă, în momentul de faţă, o alternativă guvernării actuale dar şi fostei guvernări comuniste. Potrivit lui, PPCD se prezintă astăzi drept „forţa a treia” care are menirea de a consolida societatea moldoveană, divizată de către comunişti şi liberali în două tabere beligerante. Iurie Roşca consideră că partidele politice din Parlament, în loc să-şi unească eforturile pentru a soluţiona problemele grave cu care se confruntă ţara noastră, fac jocul geopolitic al unor ţări din regiune. Citește mai mult…

În Republica Moldova apare un partid-stat: PLDM

În conferinţa de presă, susţinută luni, 5 iunie 2010, cu ocazia aderării la PPCD a jurnalistului Mihail Lupaşco, preşedintele creştin-democrat, Iurie Roşca, s-a referit şi la decizia rectorilor celor mai importante instituţii de învăţământ superior de a adera la partidul premierului Vladimir Filat – PLDM. Potrivit lui Iurie Roşca, gestul celor 9 rectori a anulat, practic, autonomia instituţiilor de învăţământ superior din Republica Moldova, între care şi rectorul Universităţii Tehnice din Moldova, Ion Bostan; rectorul Universităţii de Stat din Moldova, Gheorghe Ciocan; rectorul Academiei de Studii Economice, Grigore Belostecinic; rectorul Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Gheorghe Popa ş.a. Iată ce a declarat Iurie Roşca: Citește mai mult…

Sub aspect formal-juridic, Filat a câştigat definitiv cazul IPTEH. Dar sub aspect moral?

Vladimir Filat a ieşit basma curată în dosarul IPTEH, obţinând chiar şi o decizie de achitare la CEDO. Asta însă nu înseamnă că privatizarea imensei clădiri de la intersecţia bulevardului Ştefan cel Mare cu strada Izmail a fost efectuată în mod legal. Chiar fără a fi mare cunoscător al legislaţiei în domeniu, este uşor să-ţi dai seama că IPTEH-ul este o mare ţeapă dată statului în perioada tulbure a tranziţiei. În 1999, Filat, care deţinea funcţia de ministru de Stat, până atunci fiind şef al Departamentului Privatizare, vinde această clădire unor investitori privaţi la un preţ de nimic. De fapt, Filat a vândut clădirea sieşi, pentru ca peste câţiva ani, acest imobil să treacă prin mai multe mâini, toate ale lui Filat, şi ca, în final, el să devină proprietarul lui cu actele în regulă. Citește mai mult…

Guvernul Filat cedează Palanca

COMUNICAT DE PRESĂ: Consultări moldo-ucrainene

În urma consultărilor din 25 iunie 2010, Ministerele de Externe ale Republicii Moldova şi Ucrainei au coordonat un comunicat de presă comun, care se difuzează astăzi simultan de ambele părţi şi constă în următoarele:

În perioada 24-25 iunie curent, la Chişinău, au avut loc consultări moldo-ucrainene la nivel de experţi privind subiectul stabilirii pe teren a hotarelor sectorului de teren transmis în proprietatea Ucrainei, situat pe teritoriul Republicii Moldova. Consultările s-au desfăşurat la nivel de directori de departamente de drept internaţional din cadrul Ministerelor Afacerilor Externe ale ambelor state, cu antrenarea altor experţi. Citește mai mult…

Filat deplânge cu lacrimi de crocodil victimele ocupaţiei sovietice

Premierul Filat a depus flori la monumentului victimelor regimului sovietic. Dar cine va depune flori la monumentul victimelor actualului regim?

În dimineaţa zilei de 28 iunie 2010, premierul Vladimir Filat a depus flori la piatra de temelie a monumentului consacrat victimelor represiunilor staliniste, amplasată în scuarul Gării Chişinău.

Potrivit unui comunicat al serviciului de presă al Guvernului, la depunerea de flori au participat membri ai Cabinetului de Miniştri şi parlamentari. Conform comunicatului, Filat a declarat presei că, acum 70 de ani, teritoriul actual al Republicii Moldova a fost ocupat forţat de către fosta Uniune Sovietică, ca şi consecinţă a Pactului Molotov-Ribbentrop, act condamnat de nenumărate ori în Republica Moldova. „Şi aici aş vrea să enunţ prevederile Declaraţiei de Independenţă, în care, într-o manieră exhaustivă, sunt condamnate evenimentele ce au avut loc acum 70 de ani”, a spus Filat. Totodată, el a mai menţionat: „Monumentul din scuarul Gării Feroviare este un simbol care marchează acea dramă a concetăţenilor noştri. Este un omagiu adus celor care au avut de suferit din cauza regimului instaurat atunci”. Citește mai mult…

Scandalagiul Ghimpu, fundamentalistul Voronin şi ipocritul Lupu

Regimul autoritar comunist nu va fi condamnat în Republica Moldova. Acest lucru a devenit evident după ce luni, 28 iunie 2010, atunci când s-au împlinit 70 de ani de la anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, liderii AIE s-au divizat în două tabere: una a comemorat demonstrativ această dată istorică, iar alta s-a abţinut de la acest lucru. De asemenea, tot luni, coaliţia parlamentară de guvernământ, Alianţa pentru Integrare Europeană, a amânat audierea şi dezbaterile pe marginea raportului Comisiei Cojocaru, prin care urma să se ia atitudine oficială faţă de atrocităţile comise de regimul totalitar comunist în timpul URSS.

Să vedem mai întâi ce s-a întâmplat. Săptămâna trecută, preşedintele interimar al statului, Mihai Ghimpu, a semnat un decret prin care a declarat ziua de 28 iunie 1940 drept „Zi a ocupaţiei sovietice şi a comemorării victimelor regimului totalitar comunist”. Dar nu doar atât. Mihai Ghimpu, prin acelaşi decret prezidenţial, îi cere în mod imperativ Federaţiei Ruse să-şi retragă trupele din Republica Moldova. Potrivit serviciului de presă al Preşedinţiei, „decretul prezidenţial stipulează ca Federaţia Rusă, în calitatea sa de succesor de drept al Uniunii Sovietice, să-şi retragă necondiţionat, urgent şi transparent trupele şi armamentul de pe teritoriul Republicii Moldova”. Acest decret, şi, mai ales, cererea adresată Federaţiei Ruse, i-a nemulţumit pe aliaţii de guvernare ai lui Ghimpu: Marian Lupu, Serafim Urechean şi Vladimir Filat. Citește mai mult…

Contrabanda şi corupţia iau amploare

Politicienii despre captura record de ţigări moldoveneşti de contrabandă, în Bulgaria

Ziarul FLUX a încercat să afle care este poziţia politicienilor moldoveni vizavi de scandalul privind cel mai mare lot de ţigări de contrabandă din Republica Moldova, depistat, săptămâna trecută, într-un port maritim din Bulgaria. Vă prezentăm poziţia celor care au binevoit să ne răspundă: Citește mai mult…

Cvadriga rusească în cursa prezidenţială de la Chişinău II

Cvadriga rusească şi alegerile prezidenţiale din Moldova

Cvadriga rusească în cursa prezidenţială de la Chişinău

Moscova are patru favoriţi la postul de preşedinte al Republicii Moldova: Pasat, Lupu, Filat, Voronin

Imediat ce a devenit clar că în toamna anului curent în Republica Moldova vor avea loc alegeri parlamentare şi prezidenţiale, Kremlinul şi-a şi anunţat favoriţii în cursa pentru obţinerea puterii la Chişinău. Sâmbătă, 6 iunie 2010, cotidianul rus „Kommersant” publică articolul „Молдавия подаст голос России” (Moldova îşi va da votul pentru Rusia), în care anunţă că la următoarele alegeri parlamentare de la noi Moscova va avea mai mulţi candidaţi, de fapt aceştia vor fi patru: Valeriu Pasat, Marian Lupu, Vladimir Filat şi Vladimir Voronin sau, eventual, un alt fruntaş PCRM, desemnat de această formaţiune politică. Citește mai mult…

Ghimpu l-a învinuit pe Filat de negocieri secrete cu Voronin şi Tkaciuk. Filat s-a schimbat la faţă…

Au devenit cunoscute amănunte ale incidentului, produs acum o săptămână, în ziua de miercuri, 19 mai, între preşedintele interimar, şeful Legislativului moldovean, Mihai Ghimpu, pe de o parte, şi prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, pe de altă parte. Domnul Ghimpu l-a învinuit pe partenerul său din AIE, domnul Filat, nici mai mult, nici mai puţin, de trădare şi de apucături dictatoriale. Citește mai mult…

Prinţesa şi Filfizonul vertical

Un comunicat oficial al Guvernului care le-a scăpat multora, ne informa, cu ceva timp în urmă, că premierul Vladimir Filat, finul de cununie al ex-premierului Ion Sturza ot Pârjolteni, i-a acordat o audienţă la guvern Alteţei Sale Principesa Marina Sturdza, consoarta Prinţului Dimitrie Sturdza din Elveţia. Istorica întâlnire a fost imortalizată de fotografii de la guvern tocmai în momentul în care buzele primului ministru se lipesc frenetic de mâna delicată a Alteţei Sale princiare. Acest moment de apropiere şi contact direct dintre buzele primului ministru şi mâna dreaptă a distinsei nobile ne-a atras atenţia. Citește mai mult…

Moldoretard de Ziua Europei

Guvernanţii au refuzat să marcheze Ziua Europei împreună cu întreaga Europă

Sâmbătă, 15 mai, la Chişinău s-a marcat cu mult fast şi pentru prima data Ziua Europei. Intenţia a fost bună, însă doar intenţia, pentru că evenimentul în sine s-a transformat într-o scamatorie. În primul rând, cei care şi-au mai păstrat facultatea de a pune întrebări în ţara asta s-au întrebat: de ce 15 mai, dar nu 9 mai, când de fapt este Ziua Europei? Toată Europa a sărbătorit Ziua Europei pe 9 mai. Mulţi dintre compatrioţii noştri au sărbătorit această zi fără concursul autorităţilor. Şi numai guvernanţii de la Chişinău, nişte europeni întârziaţi (sinonim cu retardaţi) s-au trezit peste o săptămână şi hai să sărbătorească. Citește mai mult…

Filat le sapă groapa lui Ghimpu şi Chirtoacă

Prietenii de ieri ai primarului general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, astăzi îi sar în cap. În mod cu totul neaşteptat, presa controlată de premierul Vladimir Filat (toată presa guvernamentală şi mai bine de jumătate din cea „independentă”) a observat dintr-o dată că Dorin Chirtoacă, în calitatea sa de primar general, nu a făcut nimic în municipiul Chişinău, că în afară de declaraţii politice deşarte şi populiste, că primarul nu a fost în stare să rezolve nici una dintre marile probleme ale urbei, cum ar fi astuparea miilor de gropi din asfalt, putoarea de rahat care a invadat capitala încă din timpul lui Urechean, amenajarea lacului şi a parcului din Valea Morilor, degajarea traficului auto pe străzi şi a aglomeraţiei din transportul public urban, construcţia parcărilor, problema câinilor, a gunoiului şi multe, multe altele. Citește mai mult…

„Un falus pentru Filat” ca „să dea la bot” la toată Moldova

Desigur, numai în Republica Moldova, unde democraţia este paravanul sub care se ascunde un regim autoritar şi mafiot, este posibil ca demnitarul responsabil de lupta cu crima economică şi corupţia să declare public că „va da la bot la toată lumea” care va atinge cumva interesele primului ministru. Exact acest lucru l-a făcut Viorel Chetraru, directorul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei, pe data de 6 mai 2010, atunci când l-a felicitat personal pe premierul Vladimir Filat cu ziua de naştere. “Să ştiţi că aveţi în spate o echipă de băieţi care, dacă va trebui, o să dea la bot la toată lumea”, a spus Chetraru. Citește mai mult…

Sondajul IMAS: Unele partide de le putere vor rămâne în afara Parlamentului

Cu excepţia PLDM, toate celelalte partidele aflate la guvernare, AMN, PL şi PD, îşi pierd electoratul, acesta este tabloul predispoziţiei de vot din Republica Moldova, dacă e să dăm crezare Barometrul social-economic realizat de IMAS. Însă, dat fiind faptul că nu avem un alt sondaj sociologic pe care să-l putem raporta la cel realizat de IMAS, nu ne rămâne decât să-l acceptăm, cel puţin, ca pe un sondaj care schiţează nişte tendinţe, dacă nu ca unul care ne prezintă tabloul exact al preferinţelor electorale. Citește mai mult…

Valeriu Pasat spune că la 7 aprilie a fost organizată o lovitură de stat

Valeriu Pasat este supărat pe guvernare. Pe cei care l-au scos practic de la puşcărie sau, mai bine zis, pe cei care l-au ajutat să iasă de la puşcărie, că de scos l-au scos, de fapt, ruşii. Şi asta a recunoscut-o chiar el, în prima sa conferinţă de presă din 23 noiembrie 2009, pe care a ţinut-o chiar în ziua în care procuratura Generală şi-a cerut public scuze de la Pasat pentru dosarele ce i-au fost intentate. Atunci ex-securistul nr. 1 i-a vorbit de bine pe Ghimpu, Filat, Urechean şi Lupu. Ba mai mult, Pasat a declarat atunci că guvernarea liberală are o misiune istorică şi justiţiară de a-i reabilita pe toţi cei persecutaţi de fosta guvernare. „AIE are un deosebit scop de a reabilita mii de oameni care au suferit în urma acestui regim (guvernarea comunistă – n. n.). Sarcina de a-i reabilita pe toţi este o sarcină deosebită a aceste alianţei”, a spus atunci Pasat. Citește mai mult…

Filat a revenit la Palanca. Ce s-a rezolvat? Nimic!

Sâmbăta trecută, la 1 mai, Premierul Filat a întreprins o vizită fulger la Palanca, unde a văzut pentru a doua oară postul mobil al poliţiei de frontieră ucraineană.
Contrar afirmaţiilor anterioare ale oficialilor din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, care susţineau că postul de control ucrainean ar fi fost scos, totuşi, problema Palanca a reapărut pe agenda Guvernului. Şi asta pentru că ea reprezintă o problemă juridică, dar şi politică pentru conducerea Republicii Moldova.

Ea nu poate şi nici nu trebuie rezolvată prin intermediul telefoanelor de la Guvern sau de la Ministerul de Externe date reprezentanţilor poliţiei de frontieră a Ucrainei, cu rugăminţile demnitarilor moldoveni de a ridica, cel puţin temporar, postul de control de pe traseu, ca mai apoi să se declare public cum că problema Palanca ar fi fost rezolvată. Citește mai mult…

Un banc decent despre guvernarea liberală şi litera „p”

aprilie 21, 2010 Un comentariu

Liderul liberal vorbeşte mulţimii de la tribună:

„În cele 200 de zile de guvernare liberală, noi am construit 10 coteţe pentru poporul nostru, pe care îl iubim mult. Dar noi ştim că asta nu e suficient, că poporul nostru are nevoie de mai multe coteţe. Şi pentru că ne iubim cu adevărat poporul pe care îl conducem, ne luăm angajamentul ca în următoarele 200 de zile de guvernare liberală să construim nu 10, ci 13 coteţe!”.

Mulţimea aplaudă frenetic şi strigă: „Ura-a-a-a-a! Ura-a-a-a!”. Doar un tip din primele rânduri strigă sacadat „Ula! Ula!”. Liderul liberal coboară de la tribună, se apropie de respectiva persoană şi îi spune: „Dragă domnule, dumneavoastră probabil că nu puteţi pronunţa litera „r”. La care celălalt îi răspunde: „Ba nu, eu pot pronunţa litera „r”, eu nu pot pronunţa litera „p”.

Ţin să menţionez, pentru cititorii blogului meu, că acest banc era foarte popular în perioada interbelică şi nu are nimic în comun cu guvernarea liberală a lui Filat, Ghimpu, Chirtoacă, Lupu şi Urechean.

Iurie Roşca: Republica Moldova riscă să se transforme într-un butoi cu pulbere

Preşedintele Partidului Popular Creştin Democrat, Iurie Roşca, a susţinut vineri, 2 aprilie, o conferinţă de presă în care a anunţat că actuala guvernare distorsionează în mod intenţionat şi cu rea-credinţă evenimentele din 7 aprilie, dezinformând atât opinia publică, cât şi organele de anchetă.

Potrivit lui Iurie Roşca, Filat, Ghimpu, Chirtoacă şi Urechean sunt direct responsabili de evenimentele din 7 aprilie 2009: „Întreaga răspundere politică, juridică şi morală pentru tragedia din 7 aprilie 2009 cade pe umerii celor care şi-au asumat organizarea mitingurilor prin cererile depuse la Primărie, prin prezenţa nemijlocită în centrul demonstranţilor ca şi prin încercarea de a deturna ancheta care se desfăşoară la ora actuală. Dincolo de nevoia de a stabili prin intermediul Justiţiei răspunderea personală a fiecărui protestatar violent şi a fiecărui poliţist care a bătut sau torturat pe unul dintre participanţii la acelea acţiuni, răspunderea personală a lui Vladimir Filat şi a celorlalţi semnatari şi organizatori oficiali ai acelor proteste sunt absolut evidente. Suferinţa, maltratările, moartea unora dintre protestatari trebuie să fie urmate în mod obligatoriu de identificarea şi pedepsirea tuturor vinovaţilor din rândurile colaboratorilor de poliţie. Însă, în acelaşi timp, Procuratura Generală trebuie să manifeste un tratament egal şi faţă de organizatorii acelor acţiuni de protest, şi faţă de persoanele care au snopit în bătăi pe unii poliţişti aflaţi la datorie şi au adus prejudicii materiale extraordinar de mari Republicii Moldova. Aşadar, Vladimir Filat, Mihai Ghimpu, Dorin Chirtoacă, Serafim Urechean şi alţi exponenţi ai partidelor liberale sunt direct responsabili de cele întâmplate, însă nu compar în faţa organelor de anchetă pentru a da explicaţii şi a purta răspundere pentru implicarea directă în acea catastrofală zi de 7 aprilie, urmată de noaptea dintre 7 spre 8 aprilie”, a spus Iurie Roşca. Citește mai mult…

RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA STATULUI DE DREPT, DICTATURA MINCIUNII ŞI FUGA DE RĂSPUNDERE SAU ÎNCĂ O DATĂ DESPRE TRAGICA ANIVERSARE DE 7 APRILIE

Sângele lui Valeriu BOBOC este pe obrazul lui Vladimir FILAT

În ajunul tragicei aniversări a zilei de 7 aprilie 2009 guvernarea liberală a declanşat o campanie fără precedent, ca amploare şi cinism, de măsluire, de distorsionare a evenimentelor zguduitoare care au urmat zilei alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009.

Principalul truc de manipulare utilizat de guvernanţi se reduce la amputarea succesiunii evenimentelor şi la prezentarea lor fragmentară. Pentru a scăpa cumva de vinovăţia evidentă pentru catastrofa din 7 aprilie anul trecut, generată în mod iresponsabil de opozanţii ireconciliabili de atunci, aceştia decupează din filmul evenimentelor doar ce a urmat după acţiunile de masă ale unor grupuri agresive de protestatari, care au atacat fără nici un motiv forţele de ordine, au lansat o ploaie de pietre asupra poliţiştilor, care nu au dat nici un temei pentru astfel de acţiuni, şi, în definitiv, au luat cu asalt, au incendiat, devastat şi prădat clădirile Preşedinţiei şi Parlamentului. Citește mai mult…

Iurie Roşca: Unde au fost Filat, Ghimpu, Chirtoacă şi Urechean în noaptea în care murea Valeriu Boboc?

Discursul preşedintelui Partidului Popular Creştin Democrat, Iurie Roşca, din cadrul conferinţei de presă de vineri, 2 aprilie

Această conferinţă de presă a fost determinată de ultimele evoluţii legate de tragica aniversare a zilei de 7 aprilie care se apropie. Aş dori să fac câteva precizări care vizează PPCD şi care trebuie să aducă câteva clarificări importante în toată această tărăşenie propagandistică, care s-a stârnit în jurul unor noi competiţii electorale care se anunţă în Republica Moldova şi care nu se ştie când se vor încheia.

Guvernarea dezinformează opinia publică privind cauzele evenimentelor din 7 aprilie

Mai întâi aş vrea să vă atrag atenţia asupra faptului că actuala guvernare distorsionează în mod intenţionat, cu rea credinţă şi urmărind acoperirea adevăratelor cauze ale tragicelor evenimente din 7 aprilie, dezinformând atât opinia publică, cât şi organele de anchetă. Citește mai mult…

De ce Filat l-a numit „berbec politic” pe Voronin

Filat şi Voronin

Premierul Vladimir Filat l-a numit pe liderul comunist Vladimir Voronin „berbec politic”. Filat a recurs la acest limbaj licenţios fiind puternic iritat de declaraţiile lui Voronin făcute joi, 11 martie 2010, potrivit cărora liderul PLDM ar fi fost cel care a organizat traficul cu ţigări prin contrabandă peste Prut ca să-i restituie în felul acesta banii pe care i-i datorează miliardarului român Dinu Patriciu, investiţi de acesta în campaniile electorale ale PLDM din anul trecut. Citește mai mult…

Premierul Filat se află în spatele contrabandei cu ţigări?

martie 11, 2010 3 comentarii

Filat şi gaşca

Portalul de ştiri OMEGA lansează în mod subtil presupunerea că premierul Vladimir Filat ar putea fi implicat în organizarea contrabandei cu ţigări în România, contrabandă despre care opinia publică din Republica Moldova a aflat graţie vigilenţei poliţiştilor de frontieră şi vameşilor români, care au descoperit la Punctul de Trecere a Frontierei „Albiţa” un autocamion ce venea din Republica Moldova cu 694 370 de pachete de ţigări de contrabandă, marfa având o valoare de peste 1 100 000 de dolari. Citește mai mult…

Liderii AIE au anunţat că intenţionează să uzurpeze puterea în stat

Liderii AIE intenţionează să uzurpeze puterea în stat

Cei patru lideri ai AIE, Ghimpu, Filat, Urechean şi Lupu, care au susţinut ieri o conferinţă de presă în problema amendării Constituţiei, de fapt, au anunţat că intenţia lor este să uzurpeze puterea în stat. Potrivit preşedintelui Parlamentului, Mihai Ghimpu, care deţine şi interimatul funcţiei de şef al statului, AIE, mai întâi, va adopta o lege ce va stabili mecanismul de adoptare a noii Constituţii, care mai apoi va fi supusă referendumului. „Asta nu înseamnă revizuire totală a actualei Constituţii, ci ajustarea acesteia pentru a corespunde obiectivelor AIE”, a spus Ghimpu. Iar premierul Vladimir Filat a declarat că o dată cu adoptarea noii constituţii actualul Parlament îşi va duce mandatul până la capăt, adică patru ani, până în 2013. Citește mai mult…

TEHNICA LOVITURII DE STAT: de la Vladimir LENIN la Vladimir FILAT

Un an de la tragicele evenimente din 7 aprilie 2009

Iurie Roşca, preşedinte PPCD

În curând se va împlini un an de la evenimentele din 7 aprilie 2009. Adică e tocmai timpul bilanţurilor. Să recapitulăm filmul evenimentelor. Mai întâi au fost alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009. Opozanţii radicali, în frunte cu V. Filat şi gruparea lui, au anticipat rezultatul electoral din 5 aprilie cu o vastă operaţiune propagandistică, menită să pregătească opinia publică internă şi instituţiile internaţionale, operaţiune a cărei esenţă se reducea la următoarea teză: comuniştii pregătesc fraudarea alegerilor. Altfel zis, campania respectivă avea o ţintă precisă: dacă rezultatul alegerilor nu va fi unul satisfăcător pentru Filat şi aliaţii săi, aceştia le vor contesta, vor declara că s-au comis fraude de proporţii, care ar fi distorsionat rezultatul final, şi vor ieşi în stradă ca să ceară alegeri repetate. Iar dacă aceştia ies învingători, lozinca despre fraudare este dată uitării. Anume aşa s-a şi întâmplat. Alegerile din 5 aprilie au fost contestate de opoziţia radicală, iar cele repetate, din 29 iulie, care i-au adus un rezultat ce depăşea pe cel al guvernanţilor, nu au mai fost contestate de aceea;i opoziţie în faţa aceleiaşi guvernări. De fapt, nici alegerile locale din 2007, în urma cărora partidele de opoziţie au obţinut rezultate bune, nu au fost contestate. Aşadar, logica respectivă este foarte simplă: dacă „ai noştri câştigă” – totul e ok, dacă pierd – zicem că ni s-a furat victoria. Citește mai mult…

Iurie Rosca si PPCD vor continua sa dea lectii de istorie

„Nu mor caii cind vor ciinii”!

Incepe sa le expire timpul celor care credeau ca il vor inmorminta politic pe Iurie Rosca si PPCD. Trecerea temporara pe linie moarta a partidului condus de Rosca a fost bine planuita, s-au facut investitii serioase si au fost aplicate cele mai diabolice tehnologii de compromitere a PPCD. Citește mai mult…

Recordmenul dosarelor penale Platon ar vrea să-i ridice pe procurori deasupra judecătorilor. Filat îl susţine cu amândouă mâinile

Filat şi Platon

După o tăcere îndelungată, de aproape jumătate de an de la obţinerea mandatului de parlamentar, deputatul de limbă rusă Veaceslav Platon, ales pe listele AMN, poreclit în mediul ziaristic şi Slavic Penalistu, a ieşit în sfârşit la rampă cu o iniţiativă legislativă. Iniţial am crezut că Platon a decis să-şi aducă şi el obolul la perfecţionarea legislaţiei naţionale, ca aceasta să fie ajustată, în sfârşit, la normele şi standardele europene, mai ales că Alianţa pentru Integrare Europeană şi-a propus să negocieze acordul de asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Am mai crezut că Platon a decis să nu-şi mai piardă timpul hărţuindu-i prin instanţele de judecată pe ziariştii şi publicaţiile incomode guvernării. Adică, a celor care refuză să se înregimenteze în cohorta de aplaudaci şi lustruitori de imagine a lui Filat, Ghimpu, Lupu şi Urechean şi care îşi permit să comită „sacrilegiul” de a spune adevărul despre actuala guvernare, despre afacerile frauduloase şi criminale în care sunt implicaţi reprezentanţii ei.

Citește mai mult…

(VIDEO) Filat i-a minţit pe locuitorii satului Palanca

Avocatul parlamentar Tamara Plămădeală a efectuat vinerea trecută, 29 ianuarie 2010, o vizită de documentare în satul Palanca din raionul Ştefan Vodă, localitate ale căror interese sunt grav afectate de decizia autorităţilor moldovene de a transmite în proprietatea Ucrainei un segment de 7,77 km al şoselei Odesa-Reni, care străbate, de la un capăt la altul, moşia satului, rupând-o în trei bucăţi. Constatarea pe care a făcut-o avocatul parlamentar Tamara Plămădeală este că prin cedarea către Ucraina a acestui segment de şosea, care se află pe teritoriul naţional al Republicii Moldova, au fost şi sunt încălcate drepturile omului atât ale localnicilor, cât şi ale tuturor cetăţenilor Republicii Moldova.Asta pentru că autorităţile moldovene au amplasat de-a lungul acestui tronson un post vamal şi mai multe posturi de grăniceri care îngrădesc accesul pălăncenilor către moşiile lor de după şosea: terenuri agricole aflate în proprietate privată, păşune, pădure, stufăriş şi baltă, în total cu o suprafaţă de o mie de hectare de pământ. Aceste posturi de grăniceri şi vamale au fost instalate în interiorul teritoriului naţional al ţării noastre (hotarul se află la o distanţă de câţiva km de la această localitate) doar pentru a satisface poftele expansioniste ale Kievului, care are interesul să acapareze această porţiune de teren pentru a controla singura cale de acces spre sudul Basarabiei (care nu a fost niciodată pământ ucrainean şi care i-a revenit Ucrainei ca urmare a ocupării Basarabiei de către URSS) dinspre regiunea Odesa. Citește mai mult…

(VIDEO) Tamara Plămădeală: Curtea Constituţională trebuie să se pronunţe în cazul Palanca

În urma acestei vizite, ne-am creat o imagine clară asupra situaţiei cetăţenilor din satul Palanca. Într-adevăr, este încălcat, în primul rând, drepturile acestor cetăţeni la libera circulaţie. Al doilea drept încălcat este cel de proprietate. Conform Constituţiei Republicii Moldova, statul le garantează cetăţenilor aceste drepturi. Dar vedem că aceste drepturi nu sunt respectate. Grănicerii stau pe teritoriul satului, atunci când ei ar trebui să stea la hotar. Cetăţenii moldoveni din Palanca sunt supuşi controlului atunci când se deplasează la terenurile lor, deci nu pot dispune de proprietatea lor. Cred că autorităţile statului sunt obligate să se documenteze şi să se implice în înlăturarea acestor încălcări ale drepturilor garantate de Constituţie. Citește mai mult…