Arhiva

Posts Tagged ‘Ghenaie Vaculovschi’

Calea sinuoasă spre o reformă constituţională în Republica Moldova. Cronologie, factologie, concluzii

La 5 iulie 2000 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o lege constituţională, prin care a revizuit o serie de norme din Legea supremă. Prin reforma respectivă, Republica Moldova a fost transformată în republică parlamentară. Modificările operate în Constituţie la acea dată nu au fost de natură să clarifice într-un mod satisfăcător rolul fiecărei instituţii politice. Distribuţia prerogativelor, sarcinilor şi competentelor nu s-a făcut în deplină concordanţă cu ideea de republică parlamentară. Neajunsurile sistemului constituţional moldovenesc au ieşit la suprafaţă în anii 2000 şi 2009. Aceste neajunsuri, precum s-a văzut, se manifestă în momentele când majoritatea şi opoziţia din Parlament nu au capacitatea de a colabora în vederea atingerii unui compromis rezonabil la etapa alegerii de către Parlament a şefului statului. Criza în care s-a pomenit Parlamentul moldovenesc după cele două scrutine parlamentare a provocat discuţii şi căutări de soluţii pentru depăşirea actualei stări de blocaj. Principala cauză, care a determinat incapaitatea legislativului de a aleg şeful statului, rezidă în norma constituţională atipică pentru o republică parlamementară, potrivit căreia şeful statului poate fi ales doar cu cel puţin3/5 din numărul total al mandatelor de deputat, adică cu nu mai puţin de 61 de voturi din numărul total de 101 deputaţi. La fel de atipică şi contraproductivă apare şi prevederea care stabileşte dizolvarea Parlamentului în cazul consumării celor două tentative de alegere a Preşedintelui republicii de către Parlament. Citește mai mult…