Arhiva
Premierul moldovean Vladimir Filat, „îmbarcat” pe avioanele personale ale miliardarului român Dinu Patriciu?

Gurile rele din Chişinău susţin că celui de-al treilea preşedinte moldovean, Vladimir Voronin, i-au trebuit trei ani pentru a trece de pe avioanele cu care călătoresc muritorii de rând pe avioane clasa business. Iată însă că lui Vladimir Filat i-au trebuit doar trei luni pentru aşa ceva! Mă rog, tineretul de azi îşi trăieşte viaţa într-un ritm mai alert. E nevoie de probe? Să apelăm pentru asta la sursele noastre anonime, în schimb destul de bine informate, de la Belgrad şi Kiev.
În legătură cu această situaţie se impune absolut logic o întrebare retorică: cine achită preţul călătoriilor charter ale lui Vladimir Filat, ale familiei acestuia şi ale amicului său, ministrul de Stat Victor, Bodiu, cu familia? Bugetul de stat, adică noi, contribuabilii, sau „investitorii” privaţi? Sau poate acelaşi binecunoscut miliardar român Dinu Patriciu? Şi cât de mare ar fi „recunoştinţa” domnului Filat pentru asemenea cadouri? Citește mai mult…
Cum calcă Filat pe grebla lui Voronin
Premierul moldovean Vladimir Filat s-a întâlnit vineri, 20 noiembrie, în cadrul summitului şefilor de guvern din CSI, cu omologul său rus Vladimir Putin. Din filmările protocolare am putut observa că Vladimir Filat a fost extrem de emoţionat şi chiar timorat atunci când a început discuţia cu tizul său de la Moscova. Emoţiile premierului moldovean sunt explicabile dacă ţinem cont că, în ajunul acestei întrevederi, un expert rus, unul dintre experţii apropiaţi Kremlinului, directorul Institutului Internaţional al Statelor Noi, Aleksei Martânov, i-a recomandat lui Filat să înceapă discuţia prin a-şi cere scuze pentru eşecul planului Kozak din 2003.
Comentarii recente