Arhiva

Posts Tagged ‘Iurie Roşca’

O statistică mincinoasă. Stalin şi Brejnev ar putea fi invidioşi

Biroul Naţional de Statistică: Minimul de existenţă a crescut în 2010 cu 15,6 %

Mărimea minimului de existenţă în anul 2010 a crescut în raport cu anul 2009 cu 15,6 la sută şi a constituit în medie pentru o persoană 1 373 de lei. Acestea sunt calculele Biroului Naţional de Statistică (BNS), făcute publice de respectiva instituţie printr-un comunicat de presă. Citește mai mult…

Publicitate

Autoritarismul lui Filat şi sinecura lui Tănase

 De ce şi cum a plecat Tănase de la Filat?

Aşa cum era de aşteptat, Alexandru Tănase a părăsit atât Guvernul Filat, în care deţinea funcţia de ministru al Justiţiei, cât şi partidul premierului Filat, PLDM, în care deţinea funcţia de prim-vicepreşedinte. Şi Alexandru Tănase, unul dintre fondatorii PLDM, în general s-a lăsat de politică în favoarea activităţii de judecător la Curtea Constituţională. Citește mai mult…

Abstinenţa îndelungată a lui Urechean a luat sfârşit. Acum Filat îl va săruta dulce în fiecare seară

Mariajul PLDM-AMN, o căsnicie atât din calcul, cât şi din dragoste

AMN a fuzionat cu PLDM sau, cum spunea Iurie Roşca, Cartea Galbenă a Corupţiei a fuzionat cu Cartea Verde a Corupţiei. Ce înseamnă asta, de fapt? Că nomenclaturiştii, mafioţii, hoţii, corupţii, profitorii de ieri au aderat la mai tinerii lor colegi, oligarhii, interlopii, contrabandiştii, borfaşii de astăzi? Să înţelegem că s-au contopit în una două generaţii de animalus politicus moldaviensis: una care vine din structurile pe partid şi de securitate din perioada sovietică şi alta care s-a lansat mai târziu, în anii tulburi ai tranziţiei, dar tot sub patronajul KGB-ului de altă dată? Citește mai mult…

Opţiunea PPCD: 28 noiembrie – ultima zi de război, prima zi de pace

Pentru a pune capăt războiului politic, duşmăniei şi dezastrului economic, Partidul Popular Creştin Democrat trebuie să se impună la alegerile din 28 noiembrie ca forţă de echilibru, stabilizatoare şi constructivă între cele două tabere care se duşmănesc: comuniştii şi liberalii. Declaraţia aparţine liderului creştin-democrat Iurie Roşca şi a fost făcută într-o conferinţă de presă, astăzi, în ultima zi a campaniei electorale. Citește mai mult…

Afacerile cu ţigări, adevăratul motiv al rivalităţii între PLDM şi PD

Întreaga rivalitate între cele două componente ale AIE – PLDM şi PD – se reduce la conflictul dintre Vladimir Filat şi Vladimir Plahotniuc pentru controlul asupra traficului de ţigări, a declarat liderul PPCD, Iurie Roşca, în cadrul unei conferinţe de presă. Vedeţi mai jos declaraţia lui Iurie Roşca, făcută miercuri, 24 noiembrie 2010. Citește mai mult…

urie Roşca: Marian Lupu nu există. El este masca pudrată a domnului Plahotniuc

Preşedintele PPCD, Iurie Roşca consideră că liderul democrat Marian Lupu, deşi este „un băiat destul de instruit”, este caracterizat de o totală lipsă de caracter şi voinţă. De aceea, în cazul în care acesta va veni la putere, ţara va fi guvernată de omul de afaceri Vladimir Plahotniuc, adevăratul proprietar al partidului lui Lupu şi Diacov. Iată ce a declarat Iurie Roşca, în cadrul conferinţei de presă de marţi, fiind întrebat de jurnalişti cum comentează includerea lui Vladimir Plahotniuc în lista electorală a PD: Citește mai mult…

Iurie Roşca despre vizita preşedintelui georgian Saakaşvili la Chişinău

Întrebat ce crede despre vizita preşedintelui Georgiei, Mihail Saakaşvili, la Chişinău, preşedintele PPCD, Iurie Roşca, a declarat în conferinţa sa de presă de marţi, 23 noiembrie: „Cred că domnul Mihail Saakaşvili este într-o situaţie ingrată. Pentru că ne amintim foarte bine că în 2005 domnul Mihail Saakaşvili, alături de domnul Traian Băsescu, alături de Victor Iuşcenko, alături de partenerii noştri europeni, i-au acordat suport domnului Vladimir Voronin. Acum, înţeleg că domnul Mihail Saakaşvili vine să-i acorde suport electoral unui alt partid şi unui alt lider politic. Prin urmare, domnia sa ar trebui să se explice, una la mână. Doi, dacă cumva acest concurent electoral este Partidul Liberal condus de Mihai Ghimpu, cred că, totuşi, calibrul intelectual de excepţie al lui Mihail Saakaşvili şi anvergura internaţională a acestui lider al Georgiei nu ar trebui să-i permită să se asocieze cu un personaj atât de penibil cum este Mihai Ghimpu, chiar dacă acesta dezvoltă retorici antiruseşti”. Citește mai mult…

Iurie Roşca: Cazul Reşetnicov este de o gravitate fără precedent. Sper că reprezentanţii instituţiilor de drept îşi vor face datoria şi îi vor găsi pe făptaşi

„Ceea ce i s-a întâmplat lui Artur Reşetnicov este de o gravitate fără precedent. În nici o campanie electorală, începând cu 1990, acte de o asemenea gravitate nu au fost înregistrate”. Aşa a comentat liderul PPCD, Iurie Roşca, cazul fostului şef al SIS, Artur Reşetnicov, care a fost răpit şi torturat în seara zilei de luni, 22 noiembrie.

Citește mai mult…

Teze în legătură cu vizita în Republica Moldova a dlui Wilfried Martens, preşedinte PPE, şi susţinerea exprimată de domnia sa lui Vladimir Filat şi PLDM

Salutăm atenţia sporită a prietenilor noştri europeni, din PPE şi din instituţiile UE, faţă de RM, manifestată în ultimul an printr-un suport politic şi financiar fără precedent. În acelaşi timp credem că entuziasmul europenilor se bazează pe un exerciţiu de comparaţie, şi nu pe realizările concrete ale actualei guvernări.

Altfel zis, în accepţia occidentalilor actuala putere este mai bună prin contrast decât fosta guvernare comunistă, nu în sine, prin realizările concrete ale acesteia;

Cel care a creat acest avantaj de imagine uriaş este însuşi Vladimir Voronin, care, refuzând să-şi reformeze partidul, a rămas o sperietoare pentru Europa, constituind un termen de comparaţie extrem de avantajos pentru liberalii de la putere. Citește mai mult…

Iurie Roşca: Admiterea în PPE a partidului condus de Vladimir Filat poate aduce grave prejudicii de imagine creştin-democraţilor europeni

„Întreaga poveste a dialogului şi a deschiderii europene faţă de autorităţile Republicii Moldova în ultimul an se explică prin teama acestora de „năluca comunismului. De aici şi tentaţia factorilor de decizie europeni să fie mai concesivi decât poate ar fi fost cazul faţă de guvernarea AIE”. Declaraţia de mai sus aparţine preşedintelui PPCD, Iurie Roşca, şi a fost făcută marţi, 23 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, cu ocazia vizitei de luni în Republica Moldova a preşedintelui PPE, Wilfried Martens.

Citește mai mult…

Din culise – în scenă. Petru Lucinschi, părintele spiritual al actualei puteri

Partea I

Am urmărit cu atenţie noua apariţie a lui Lucinschi în lumina reflectoarelor şi a camerelor de luat vederi. Prilejul avansării din rolul de regizor în cel de protagonist sau din cel de sforar în cel de oracol este evident. Vin alegerile, iar acesta vrea să-şi păstreze pionii în fruntea ţării. Aşa cum nu am putut să susţin astăzi conferinţa de presă promisă, vă prezint alăturat un text asupra persoanei vizate, spre documentarea celor care vor să înţeleagă ce se întâmplă în politica moldovenească. Adică a celor care nu consumă drept argument în favoarea unei opţiuni electorale mature nici baloanele verzi, umflate de zor de Filat pe la răscrucile din oraş, dar nici zâmbetele mălăieţe de pe coperţile revistelor de lux ale unui Marian Lupu, insipid şi bun de dus de căpăstru. Citește mai mult…

PPCD şi Partidul „Solidaritatea Civică”: Suferinţele pe care le îndură cetăţenii din Republica Moldova şi Ucraina ne obligă să fim solidari

Din delegaţia ucraineană, pe lângă preşedintele Partidului „Solidaritatea Civică” Victor Palii, care este general-locotenent în rezervă, au mai făcut parte preşedintele organizaţiei regionale Odesa a acestui partid, Aleksandr Kiriuşcenko, preşedintele organizaţiei teritoriale Nicolaev, Anatoli Bondarev, şi adjunctul şefului secretariatului formaţiuni, Victor Dziubinski.

Pa, AIE

Iurie Roşca: AIE va pierde alegerile din cauza corupţiei practicate de guvernanţi

Liderul creştin-democrat, Iurie Roşca, consideră că scandalurile răsunătoare de corupţie, în special de contrabandă cu ţigări, în care sunt implicaţi actualii guvernanţi vor reduce esenţial şansele electorale ale PLDM, PL, PD şi AMN, astfel încât unele dintre aceste formaţiuni nici nu vor accede în Parlament. Întrebat de către jurnalişti în cadrul unei conferinţe de presă susţinute, luni, 15 noiembrie 2010, cum comentează capturarea de către autorităţile române a unui nou lot de ţigări de contrabandă provenind din Republica Moldova, Iurie Roşca a declarat următoarele: „Nu ne confruntăm cu o situaţie nouă. Vedem că, potrivit aprecierilor instituţiilor internaţionale, Republica Moldova a căzut şi mai jos la capitolul corupţie. Pe mine mă îngrijorează faptul că actualul conducător al Serviciului Vamal, domnul Tudor Baliţchi, fiind un om apropiat al premierului Filat, nu a fost nici măcar admonestat verbal pentru ceea ce se întâmplă la posturile vamale de la hotarul moldo-român. Dacă actuala putere va pierde alegerile, şi eu cred că aşa se va întâmpla, atunci după alegeri s-ar putea ca organele de anchetă să constate şi să facă publice nişte lucruri deloc plăcute pentru actualii guvernanţi”. Citește mai mult…

Exit-Poll-ul, o nouă manipulare sociologică

După eşuarea referendumului din 5 septembrie 2010, la care au participat doar 29,05% din electorat, toată lumea a rămas şocată pentru că sondajele realizate anterior de diverse instituţii de investigaţii sociologice pretindeau că la plebiscit vor participa 70% şi chiar mai mult. Eroarea este una ieşită din comun. Cei care au realizat aceste sondaje mincinoase au, probabil, un şir de explicaţii pentru a se disculpa. Citește mai mult…

Igor Boţan: Liderii AIE au fost extrem de aroganţi pentru că s-au văzut deja cu coroana pe cap şi cu sceptrul în mână

Eu m-am manifestat împotriva acestui referendum încă de la început şi mi-am făcut faimă proastă în ochii susţinătorilor acestuia. Acum însă am satisfacţia că s-a prăbuşit. Mai mult decât atât, am satisfacţia că liderii AIE recunosc că acest referendum este unul inutil, că problemele puteau fi soluţionate şi pe altă cale.

Dacă analizăm de ce s-a prăbuşit, găsim un şir întreg de explicaţii. Primul lucru este că boicotul comuniştilor a fost unul eficient. Apare întrebarea: de ce a fost eficient? La această întrebare ne răspunde exit-poll-ul pe Chişinău, care ne arată că cetăţenii rusolingvi nu au participat la votare şi putem presupune că acesta a fost un protest al lor nu atât la nivelul PCRM, cât o reacţie la faimoasele decrete ale preşedintelui Ghimpu. Citește mai mult…

Aşii din mâneca lui Ghimpu – un bluf liberal. Alegerile parlamentare anticipate sunt inevitabile

Preşedintele interimar Mihai Ghimpu va dizolva Parlamentul şi va anunţa data alegerilor parlamentare anticipate dacă până miercuri, 8 septembrie, când Comisia Electorală Centrală va prezenta rezultatele finale ale referendumului din 5 septembrie, nu se va înregistra un rezultat în măsură să-l facă validabil – peste 1/3 din alegătorii înscrişi în listele electorale. Anunţul a fost făcut de către liderii AIE după ce s-au întrunit luni seara, într-o şedinţă. Citește mai mult…

Arcadie Barbăroşie: Liderii AIE s-au manifestat într-un mod egoist, promovându-şi propria imagine

Când ne-am uitat peste rezultatele sondajelor multă lume era sigură că referendumul va avea loc şi că, în mod sigur, va fi aprobată modificarea articolului 78 de Constituţie. Dacă analizezi însă atent rezultatele sondajului, înţelegi de ce ele nu s-au adeverit. Cred că factorul principal care a provocat absenteismul a fost boicotul Partidului Comuniştilor. Electoratul comuniştilor este unul disciplinat şi a urmat întocmai cererea PCRM de a nu participa la referendum. Acesta este factorul de bază. Desigur, este important totuşi să vedem în ce măsură electoratul comuniştilor nu a participat la plebiscit. Citește mai mult…

Cozmin Guşă: Premierul Filat are dosar penal la Bucureşti

Prezent în seara zilei de 1 septembrie la un talk-show organizat de televiziunea Publika, directorul întreprinderii „Platforme de convergenţă”, Cozmin Guşă, care în prezent îl consiliază pe Vladimir Plahotniuc din prietenie, după ce a vorbit despre un viitor geopolitic deosebit al Republicii Moldova, ca zonă de emergenţă, a făcut mai multe declaraţii cu privire la unii actori politici şi scena politică din Republica Moldova şi România. Citește mai mult…

Ca şi Lupu, Filat are probleme cu memoria istorică

Premierul Vladimir Filat este singurul lider al alianţei de guvernământ care a depus flori la Memorialul „Eternitatea” de la Chişinău pe data de 24 august, atunci când s-au împlinit 66 de ani de la desfăşurarea operaţiunii Iaşi-Chişinău, în urma căreia Basarabia a fost reocupată de trupele sovieto-bolşevice. Citește mai mult…

Mi-am arborat Tricolorul la poartă

Campania „Arborează un drapel”, lansată de Publika TV, ia amploare: tot mai mulţi cetăţenii moldoveni merg la magazin, cumpără un tricolor roş-galben-albastru – drapelul de stat la Republicii Moldova, şi-l arborează pe casa în care locuiesc, la oficiu sau în alt loc public sau privat. Publicaţia FLUX subscrie campaniei „Arborează un drapel”, iniţiată de Publika TV, mai ales că pentru prima dată această idee a fost lansată în mod public încă acum trei ani, într-un interviu acordat ziarului nostru de către liderul creştin-democrat Iurie Roşca. Titlul acestui interviu este „31 august 1989” şi a apărut pe dată de 31 august 2007. Iată ce spunea Iurie Roşca încă acum trei ani:
„De ziua naţională a Republicii Moldova, 27 august, mi-am arborat Tricolorul la poartă. Cred că ar fi bine să avem cu toţii grijă ca, alături de sfânta cruce, să înălţăm în spaţiul public şi privat drapelul naţional, acesta urmând să devină un element permanent al identităţii noastre”.

Reproducem integral interviul acordat de Iurie Roşca publicaţiei noastre, interviu care rămâne la fel de actual ca şi în ziua apariţiei sale. Citește mai mult…

Iurie Roşca, preşedinte PPCD: TEZE PREZENTATE ÎN CADRUL SEMINARULUI FONDULUI „PRIZNANIE”

1. Consecinţele juridice, politice, şi internaţionale ale decretului lui Ghmpu cu privire la declararea zilei de 28 iunie drept zi a ocupaţiei sovietice.

Documentul are un caracter populist evident, cu funcţie de piar, menit să sporească gradul de influenţă asupra alegătorului, sensibil la evenimentele tragice ale istoriei. Este doar una dintre multiplele acţiuni şi demersuri ale acestui personaj populist, fără simţul responsabilităţii şi minimul de instruire necesar pentru exercitarea unei asemenea funcţii. Farsa caricaturală de semnare a copiei Declaraţiei de Independenţă, manifestarea organizată cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la proclamarea suveranităţii, tentativa de interzicere a simbolicii comuniste şi de condamnare a comunismului, în scopul eliminării Partidului Comuniştilor din viaţa politică a ţării, refuzul de a dizolva Parlamentul, precum şi tentativa de uzurpare a puterii în stat, pe 9 martie curent, sunt elementele caracteristice ale stilului comportamental războinic şi agresiv al lui Mihai Ghimpu. Citește mai mult…

În cazul Palanca, toată vina le revine autorităţilor de la Chişinău

Solicitat de jurnalişti să dea o apreciere deciziei Guvernului Filat de a finaliza procesul de transmisie în proprietatea Ucrainei a segmentului de şosea de la Palanca şi a terenului adiacent acestuia, Iurie Roşca a declarat că guvernanţii de la Chişinău au făcut concesii regretabile, prejudiciind interesul naţional al Republicii Moldova.
„Este regretabil că actuala guvernare a finalizat ceea ce a pornit guvernarea de acum mai bine de 10 ani, de pe vremea preşedinţiei domnului Lucinschi. Sincer vorbind, finalizarea acestei operaţiuni îmi creează impresia că cineva şi-a achitat în sfârşit poliţele pentru că dincolo de orice fabulaţie şi exerciţii de imagine, este clar că unui dintre principalii artizani ai actualei guvernări este domnul Petru Lucinschi şi atunci trebuie să căutăm şi contribuţia lui la finalizarea acestui act regretabil”, a declarat Iurie Roşca.
Citește mai mult…

Tandemul Pasat – mitropolitul Vladimir sau cum fostul penalist şi-a găsit un comisar pentru religie

Preşedintele PPCD, Iurie Roşca, consideră că din urma combinaţiei politice dintre fostul şef al securităţii Pasat şi actualul mitropolit Vladimir, „are de pierdut biserica, are de pierdut întreaga societate”. Liderul creştin-democrat a declarat într-o conferinţă de presă că în urma lansării proiectului politic celor doi s-a creat o situaţie fără precedent. Citește mai mult…

Iurie Roşca: PPCD este „FORŢA A TREIA” care va asigura echilibrul în societate

Liderul creştin-democrat, Iurie Roşca, declară că PPCD reprezintă, în momentul de faţă, o alternativă guvernării actuale dar şi fostei guvernări comuniste. Potrivit lui, PPCD se prezintă astăzi drept „forţa a treia” care are menirea de a consolida societatea moldoveană, divizată de către comunişti şi liberali în două tabere beligerante. Iurie Roşca consideră că partidele politice din Parlament, în loc să-şi unească eforturile pentru a soluţiona problemele grave cu care se confruntă ţara noastră, fac jocul geopolitic al unor ţări din regiune. Citește mai mult…

Mihail Lupaşco: În Republica Moldova, românii nu sunt duşmanii ruşilor, iar ruşii nu sunt duşmanii românilor

(În cadrul conferinţei de presă de luni, cunoscutul jurnalist Mihail Lupaşco a explicat presei de ce a decis să devină membru al PPCD. Citiţi mai jos afirmaţiile făcute de Mihai Lupaşco).

După un şir de meditaţii, îndoieli şi consultări, am decis să particip activ la viaţa politică din ţara noastră în cadrul PPCD. Ce m-a făcut să iau această decizie? În primul rând, percepţia mea de creştin asupra lumii, bazată pe învăţăturile Ortodoxiei, care, mie personal, îmi servesc ca sprijin moral şi criterii pentru distingerea binelui de rău în viaţa de toate zilele, care astăzi au devenit destul de relative în societatea noastră.

Citește mai mult…

În Republica Moldova apare un partid-stat: PLDM

În conferinţa de presă, susţinută luni, 5 iunie 2010, cu ocazia aderării la PPCD a jurnalistului Mihail Lupaşco, preşedintele creştin-democrat, Iurie Roşca, s-a referit şi la decizia rectorilor celor mai importante instituţii de învăţământ superior de a adera la partidul premierului Vladimir Filat – PLDM. Potrivit lui Iurie Roşca, gestul celor 9 rectori a anulat, practic, autonomia instituţiilor de învăţământ superior din Republica Moldova, între care şi rectorul Universităţii Tehnice din Moldova, Ion Bostan; rectorul Universităţii de Stat din Moldova, Gheorghe Ciocan; rectorul Academiei de Studii Economice, Grigore Belostecinic; rectorul Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Gheorghe Popa ş.a. Iată ce a declarat Iurie Roşca: Citește mai mult…

Filat deplânge cu lacrimi de crocodil victimele ocupaţiei sovietice

Premierul Filat a depus flori la monumentului victimelor regimului sovietic. Dar cine va depune flori la monumentul victimelor actualului regim?

În dimineaţa zilei de 28 iunie 2010, premierul Vladimir Filat a depus flori la piatra de temelie a monumentului consacrat victimelor represiunilor staliniste, amplasată în scuarul Gării Chişinău.

Potrivit unui comunicat al serviciului de presă al Guvernului, la depunerea de flori au participat membri ai Cabinetului de Miniştri şi parlamentari. Conform comunicatului, Filat a declarat presei că, acum 70 de ani, teritoriul actual al Republicii Moldova a fost ocupat forţat de către fosta Uniune Sovietică, ca şi consecinţă a Pactului Molotov-Ribbentrop, act condamnat de nenumărate ori în Republica Moldova. „Şi aici aş vrea să enunţ prevederile Declaraţiei de Independenţă, în care, într-o manieră exhaustivă, sunt condamnate evenimentele ce au avut loc acum 70 de ani”, a spus Filat. Totodată, el a mai menţionat: „Monumentul din scuarul Gării Feroviare este un simbol care marchează acea dramă a concetăţenilor noştri. Este un omagiu adus celor care au avut de suferit din cauza regimului instaurat atunci”. Citește mai mult…

IURIE ROŞCA: Republica Moldova şi-a proclamat suveranitatea în urma Federaţiei Ruse

Fenomenul privind Declaraţiile de suveranitate este numit de către sociologi şi istorici Parada Suveranităţilor, pentru că URSS a avut două trepte de destrămare.

Trebuie remarcată şi o situaţie uşor jenantă. În timp ce Rusia şi-a proclamat suveranitatea la 12 iunie 1990, Republica Moldova, prin bravii bărbaţi de atunci din Parlament, a mai zăbovit aproape jumătate de lună, ca abia la 23 iunie să repete performanţa Federaţiei Ruse. A se vedea că, la distanţa unui an şi ceva, Republica Moldova a fost ultima ţară din zona europeană a fostului spaţiu comunist care şi-a proclamat independenţa. Prin urmare, fiind plini de sentimente înălţătoare atunci când ne gândim la Mişcarea de Eliberare Naţională şi la procesul de obţinere a independenţei, trebuie să păstrăm proporţiile, să fim suficient de decenţi şi să înţelegem că Republica Moldova nu a fost campionul procesului de destrămare a URSS. Iar independenţa a fost mai mult rodul unor circumstanţe geopolitice decât meritul componenţei de atunci a Parlamentului Republicii Moldova, care a dat mai mult dovadă de lipsă de reacţie şi de viteză de reacţie, decât de curaj. Evenimentul de astăzi (23 iunie – n.n.) este unul pur electoral şi m-am plictisit să stau în sală. La modul decent, este o zi de lucru şi ar fi trebuit să ascultăm două-trei cuvântări pe care să le aplaudăm, cuvântări de dorit nepartinice, care să reflecte ideea de solidaritate a întregii societăţi atunci când se marchează o dată istorică şi atât. Acum deja se perindă speach-uri electorale şi înţeleg că această adunare va continua, fiind un fel de nouă acţiune, cum a fost şi cea care a marcat evenimentul independenţei, şi care are un singur scop: să ne lustruim, că vin alegerile. Eu, stând în această sală şi cunoscând toate personajele care au fost implicate în procesul politic de atunci, bineînţeles că am avut un sentiment de uşoară jenă pe alocuri, pentru că acum 20 de ani spuneau cu totul altceva sau tăceau cu multă prudenţă.

FLUX

Iurie Roşca: Aveţi puţintică răbdare, nu e mult până departe

Omul cu cea mai bogată şi mai lungă biografie politică din Moldova, Iurie Roşca, pune întrebări şi dă răspunsuri într-un interviu fără prejudecăţi. De la cazul Pasat la situaţia financiară a familiei Roşca, citiţi în materialul care urmează.

– Unii înclină să scoată din calculele politice PPCD-ul ca pe un partid fără şanse de revenire în Parlament. De ce credeţi că se întâmplă acest lucru?

– E simplu. Anul trecut PPCD a acumulat un scor foarte modest, ceea ce a alimentat iluzia că PPCD-ul poate fi scos din calcul pentru viitor. Anul trecut a câştigat contrastul: pe de o parte, guvernarea comunistă, pe de altă parte, opoziţia ireconciliabilă, reprezentată de cele 4 formaţiuni care se află astăzi la guvernare. Acest contrast a creat dezavantajul electoral pentru PPCD. În acel război politic mesajul echilibrat, pozitiv, nu a fost auzit. Cred că atunci când cineva încearcă să scoată PPCD din calculele viitoare, acesta ori face estimări greşite, ori prezintă dezirabilul drept realitate. Citește mai mult…

PPCD – 22 DE ANI DE LUPTĂ ŞI AFIRMARE

Perestroika lui Mihail Gorbaciov, acea perioadă de relaxare a dictaturii comuniste care s-a produs după 1985 în URSS, a readus în mediile intelectuale din imperiu suflul libertăţii. Glasnosti, cuvântul cel mai îndrăgit şi mai repetat la acea vreme, a intrat în toate limbile internaţionale şi a însemnat, de fapt, afirmarea pas cu pas a trei libertăţi fundamentale, pe care generaţia noastră încă nu ştia să le formuleze, dar a învăţat foarte repede să le afirme: libertatea de exprimare, libertatea întrunirilor şi libertatea de asociere, încercarea doctrinarilor noii orientări a PCUS de a reînnoi ţara şi partidul, de a inventa comunismul „cu faţă umană”, de a-l condamna, după modelul lui Hruşciov, pe Stalin şi de a-l exalta prin contrast pe Lenin, s-a constituit într-o oportunitate pentru cei mai temerari. În viaţa publică au fost lansate concepte noi pe atunci despre aşa-numitele „pete albe în istorie”, despre mediul înconjurător, ecologia devenind, de pildă, o preocupare în vogă mai ales după tragedia de la Cernobâl. Citește mai mult…