Arhiva

Posts Tagged ‘Justiţia’

Vladimir Filat cu vorba s-a scăpat

Vineri, premierul Filat a spart tăcerea în privinţa dosarelor penale instrumentate de Procuratură împotriva liderului creştin-democrat Iurie Roşca. Prin atitudinea pe care a luat-o, el a confirmat, fără să conştientizeze, bănuiala, care şi aşa era clară, că Procuratura a reluat dosarele penale iniţiate încă în 2002 de comunişti la indicaţiile puterii, inclusiv ale premierului Filat. Citește mai mult…

Guvernul Filat şi-a depăşit mandatul, consimţind la cedarea teritoriului naţional la Palanca

Rezoluţia Congresului XII al PPCD cu privire la cazul Palanca

Tratatul dintre Republica Moldova şi Ucraina cu privire la frontiera de stat, negociat între 14 iulie 1995 şi 18 iulie 1999, semnat la 18 august 1999, la Kiev, de către ex-preşedintele Petru Lucinschi şi ratificat la 12 iulie 2001 de către reprezentanţii Partidului Comuniştilor şi ai Alianţei Braghiş în Parlament, cuprinde un Protocol adiţional „privind transmiterea în proprietate Ucrainei a sectorului de autostradă Odesa-Reni în regiunea localităţii Palanca a Republicii Moldova, precum şi a sectorului de teren, prin care trece acesta, şi regimul lor de exploatare”. Citește mai mult…

Universităţi la Soroca, Orhei, Edineţ şi Ungheni, religia în şcoală, extensiuni universitare din România, Agenţie Naţională pentru Locuinţe

Rezoluţia Congresului XII al PPCD cu privire la tineret

Analizând situaţia social-economică a tineretului din Republica Moldova, Congresul PPCD constată următoarele:

– sistemul de învăţământ primar şi secundar este învechit şi nefuncţional. Instituţiile de învăţământ, mai ales cele din mediul rural, se confruntă cu o lipsă acută de cadre pedagogice, iar cadrele existente nu dispun de mijloacele şi condiţiile necesare unui sistem european de învăţământ;
– corupţia din sistemul de învăţământ a căpătat proporţii îngrijorătoare;
– lipsa educaţiei religioase afectează grav integritatea morală a tinerilor şi duce la extinderea viciilor sociale şi la creşterea criminalităţii în mijlocul lor;
– insuficienţa acută a căminelor pentru studenţi, ca şi starea deplorabilă a majorităţii celor existente nu oferă un mediu prielnic pentru studii;
– veniturile mici ale populaţiei, în special ale tinerilor, favorizează emigrarea intensă a persoanelor apte de muncă, inclusiv a tinerilor şi intelectualilor;
– statul nu încurajează libera iniţiativă economică a tinerilor prin oferirea de linii de microcreditare şi de înlesniri fiscale pentru iniţierea unor afaceri;
– lipsa unu program de stat pentru asigurarea tinerilor specialişti şi a tinerilor familişti cu spaţiu locativ descurajează înfiinţarea de familii şi afectează grav natalitatea. Citește mai mult…

PPCD salută iniţiativele democratice, pozitive şi necesare ale puterii, dar contestă orice derapaj de la interesele naţionale şi normele democratice

Iurie Roşca

Rezoluţia Congresului XII al PPCD cu privire la situaţia politică de moment

Cele două campanii electorale pentru alegerile parlamentare din anul 2009 au arătat în mod izbitor impactul fără precedent al resurselor financiare enorme, de provenienţă dubioasă, mobilizate de piaţa politică şi mediatică din Republica Moldova. Utilizarea tehnologiilor electorale murdare, manipularea opiniei publice prin procedee de război psihologic, cumpărarea directă a voturilor în special în zona rurală, precum şi, mai ales, provocarea din 7 aprilie, soldată cu distrugerea edificiilor Parlamentului şi a Preşedinţiei, au condus în definitiv la schimbarea puterii în Republica Moldova. Citește mai mult…

Extinderea corupţiei şi degradarea sistemului politic din Republica Moldova

Rezoluţia Congresului XII al PPCD cu privire al combaterea corupţiei

Republica Moldova ca democraţie aflată în tranziţie timp de două decenii, a rămas încă un stat slab şi vulnerabil, cu instituţii democratice slabe, cu oameni de stat cu un trecut dubios, lipsiţi de calităţi morale şi profesionale. Corupţia, deturnarea banilor publici în interese personale şi de grup, privatizările ilegale şi administrarea abuzivă sau iresponsabilă a bunurilor publice, nepotismul, protecţionismul au fost şi rămân fenomene care macină profund administraţia de stat şi subminează perspectivele de eficientizare a managementului administrativ. Sărăcia, subdezvoltarea economică şi şi disfuncţiile instituţionale sunt şi ele generale într-o măsură substanţială de fenomenul corupţiei. Citește mai mult…