Arhiva

Posts Tagged ‘Lucinschi’

Mitrocezarul

Asta-i bună de tot. Pasat, securistul albastru, a lansat o nouă năstruşnicie: „Şeful statului trebuie să fie o persoană fără de partid, care se bucură de autoritatea şi respectul populaţiei ţării şi are capacităţi necesare pentru a consolida societatea. Spre exemplu, – de ce nu? – mitropolitul Moldovei”. Comentând această prostie ieşită din gura căpeteniei securistice, secretarul mitropoliei a declarat că… „mitropolitul ar putea face faţă acestei funcţii”, dar, deocamdată, nu se implică.

Citește mai mult…

Publicitate

Iurie Roşca: În cazul Palanca, Filat continuă politica criminală a lui Lucinschi, îndreptată împotriva Republicii Moldova

Preşedintele PPCD, Iurie Roşca, a declarat că, în momentul de faţă, societatea moldoveană este martoră a unor politici îndreptate împotriva intereselor naţionale al Republicii Moldova, în ceea ce priveşte transmiterea în proprietatea Ucrainei a teritoriului moldovenesc din regiunea localităţii Palanca, Ştefan-Vodă. Citește mai mult…

Protest la Chişinău împotriva cedării teritoriului naţional către Ucraina

Coaliţia Civică pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă a organizat astăzi, 25 februarie un flash mob în faţa Ministerului Afacerilor Externe şi al Intergrării Europene, protestând astfel împotriva cedării unei părţi a teritoriului nostru naţional sub jurisdicţia Ucrainei.

Protestatarii, în marea lor majoritate tineri, purtau panglici tricolore şi pancarte cu inscripţiile: „11 martie, ziua trădării. Au mai rămas 15 zile”, „Nu cedaţi pământul strămoşesc”. Citește mai mult…

Mihai Ghimpu consideră inoportună adoptarea legii lustraţiei

Mihai Ghimpu

După ce am plasat pe pagina web a FLUX-ului (www.flux.md) articolul „Câţi securişti de la SIS sunt, totuşi, kaghebişti?”, cititorii ne-au scris pe forum un şir de mesaje în care susţin că guvernarea AIE este obligată să adopte legea lustraţiei. Şi cu adevărat, dacă alianţa de guvernământ doreşte în mod sincer aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi nu intenţionează doar să mimeze integrarea europeană, aşa cum au făcut comuniştii, ar trebui să voteze o asemenea lege. Mai ales că la Parlament a fost depusă, în premieră, o asemenea iniţiativă legislativă încă în anul 2000. Citește mai mult…

„Ne vom apăra pământul prin orişice mijloace”

Interviu cu doamna Larisa Voloh, primar al satului Palanca, raionul Ştefan Vodă

– Doamnă primar, care este situaţia la Palanca în acest moment? Ce atitudine au locuitorii comunei faţă de recentele declaraţii privind posibila cedare către Ucraina a 7,77 km de traseu automobilistic şi a celor 18 hectare din teritoriul nostru naţional?

– Ce să vă spun? Am expediat chiar astăzi şi domnului Ghimpu, şi domnului Filat câte încă un apel. Lumea cere să facem şi declaraţii. Am convocat o şedinţă a consiliului local la care ne-am reconfirmat intenţia de a nu ceda nimic. Toată lumea este, în mod clar, împotriva cedării. Am creat şi un grup de iniţiativă pentru colectarea de semnături de la locuitorii din sat, dar şi de la pălăncenii din Chişinău, care ne susţin şi ne încurajează să luptăm ca pământul să rămână la noi, să nu fie transmis Ucrainei. Noi ne-am adresat de zeci de ori şi am arătat că există posibilitatea de a schimba câte ceva, de a revizui partea juridică a Tratatului, partea juridică a Acordului. Căci noi nu le creăm incomodităţi ucrainenilor, ei au acces liber la traseu. Pentru ce ar mai fi nevoie să le mai transmitem şi pământul? Ni se spune că trebuie respectat Acordul. Bine, Acordul este semnat în 1999. Există acolo un articol care prevede posibilitatea modificării Acordului. De ce nu s-ar putea modifica Acordul? Sau ni se mai spune despre pământul de la Giurgiuleşti. Nu ştiu pe cât de globală este problema cu Giurgiuleştiul, dar noi nu înţelegem de ce ar trebui să cedăm ceva aici pentru a obţine ceva acolo, dacă se obţine totuşi ceva. Citește mai mult…

PPCD: Moldova riscă să piardă un teritoriu de 54 de ori mai mare decât Insula Şerpilor

Partidul Popular Creştin Democrat cere Guvernului să nu atenteze la norma constituţională şi la interesul naţional al Republicii Moldova şi să nu cedeze către Ucraina teritoriul pe care trece şoseaua Odesa-Reni în regiunea satului Palanca, Ştefan Vodă. Creştin-democraţii declară că, dacă va ceda această porţiune de teren, Republica Moldova se va autosepara de un teritoriu al său de 926 de hectare, „teritoriu care depăşeşte de 54 de ori suprafaţa Insulei Şerpilor”, şi-şi va crea astfel două exclave pe care nu le va putea controla (Exclava este partea unui stat sau entităţi administrativ-teritoriale care nu are legătură pe uscat cu teritoriul de bază al acestuia, fără a fi o insulă. Exemple de exclave sunt regiunea Kaliningrad în Rusia, Republica Autonomă Nahicevan din Azerbaidjan, zona Dubrovnik din Croaţia, statul Alaska în SUA, zona Campione de Italia din Elveţia, exclava rusă Suvorov din Elveţia ş.a. – nota noastră). Citește mai mult…