Arhiva

Posts Tagged ‘Marea Neagră’

atan: „Lotul de ţigări de contrabandă a fost transportat prin Transnistria”. Serviciul Vamal: „Ţigările au ieşit din ţară legal”. Ghimpu: „Slavă Domnului că se lucrează”

Ministrul Catan susţine că lotul de ţigări de contrabandă ajunse în Bulgaria din Republica Moldova au fost scoase din ţară prin Transnistria şi, de aceea, autorităţile de la Chişinău nu au putut controla situaţia. De cealaltă parte, Serviciul Vamal susţine că lotul de ţigări a fost scos din ţară în mod legal, prin portul Giurgiuleşti. Citește mai mult…
Publicitate

Rusia vrea să deschidă baze militare în Ucraina, la graniţă cu România. O mişcare similară face şi Kievul care reactivează baza de la Bolgrad

Federaţia Rusă are în vedere deschiderea de noi baze militare, nu numai în Crimeea, dar şi în Nikolaev, Odesa şi chiar la graniţa cu România, scrie azi.md. Această intenţie ar putea fi realizată cu succes după modernizarea Flotei maritime militare ruseşti din Crimeea, a declarat publicaţiei ruse Nezavisimaia Gazeta, fostul comandant al Flotei Ruse de la Marea Neagră, amiralul Vladimir Komoedov.

Potrivit amiralului, acest lucru va fi posibil cu acordul şi bunăvoinţa Kievului şi Moscovei şi atunci obiectivele militare ruseşti vor putea apărea la Nikolaev şi Odesa, şi, probabil, la gurile Dunării, unde Ucraina şi România au dispute teritoriale. „Posibilitatea de a extinde Flota Mării Negre spre Vest este un răspuns la extinderea spre est a NATO, unde de exemplu, în România şi Bulgaria, Statele Unite au început instalarea de noi baze militare”, a mai declarat fostul comandant al Flotei Mării Negre Komoedov. Citește mai mult…

Discursul vicepreşedintelui PPCD Vlad Cubreacov

Dragi prieteni,

Profetul Isaia, vorbind despre poporul lui, spunea: „Cine a auzit sau cine a văzut unele ca acestea? Oare o ţară se naşte într-o singură zi şi un popor dintr-o dată?” (Isaia 66, 8). O ţară nu se naşte într-o singură zi! Ţara aceasta, în care Dumnezeu a rânduit să trăim noi, oamenii acestui pământ, care ne tragem dintr-un neam vechi, este încă neîmplinită şi fragedă. Netocmită până la capăt. Multe sunt lucrurile de făcut pentru buna ei tocmire, devenire şi împlinire. Mişcarea noastră, Partidul Popular Creştin Democrat, este forţa care de la început şi până astăzi a vegheat şi veghează asupra unei asemenea deveniri, bune şi folositoare nouă, neamului nostru, copiilor noştri. Am intrat într-un adevărat conflict cu o istorie nedreaptă, căreia am încercat să-i atenuăm asperităţile. Ne-am asumat Republica Moldova ca proiect politic de durată, ca parte nedespărţită a Lumii Româneşti şi a civilizaţiei europene şi creştine. Citește mai mult…

Nişaliu, pământ înstrăinat

Nistrul este al cincilea fluviu în Europa, o importantă resursă de apă dulce şi o arteră acvatică navigabilă din Marea Neagră până mai sus de Soroca, ultimul port în amonte. Pe fluviul Nistru există peste 300 de insule. Cea mai mare dintre acestea este Nişaliu, insula cu o suprafaţă de 107,7 hectare, în cursul inferior al Nistrului, în vechile margini ale localităţii Crocmaz din raionul Ştefan Vodă. Insula Nişaliu are o poziţionare şi funcţii strategice, întrucât acestea îi permit deţinătorului să aibă controlul întregii navigaţii pe Nistru, nu doar în cursul inferior. Insula este înconjurată de apele Nistrului Mare şi cele ale Nistrului Chior. În perioada interbelică pe insula Nişaliu a funcţionat un pichet românesc de grăniceri. În perioada ocupaţiei sovietice insula Nişaliu a făcut parte din suprafeţele gospodăriei agricole din Crocmaz. Citește mai mult…

Categorii:Analiză Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Palanca, o lecţie de patriotism pentru premierul Filat

FLUX a spus adevărul despre faptul că actualele autorităţi ale Republicii Moldova sunt dispuse să ducă la bun sfârşit opera începută de Lucinschi şi continuată de Voronin de rupere din teritoriului nostru naţional a circa o mie de hectare în regiunea satului Palanca, precum şi despre revolta locuitorilor din această comună. Aceste adevăruri l-au determinat pe premierul Vladimir Filat să efectueze duminica trecută o vizită de lucru în localitatea din extrema de sud-est a Republicii Moldova. Vladimir Filat a spus-o pe şleau că a fost deranjat de cele scrise în presă. Adică de ceea ce am scris noi, pentru că presa guvernamentală şi proguvernamentală a evitat acest subiect sau a relatat denaturând faptele şi de aşa manieră încât înstrăinarea unei părţi a teritoriului naţional să fie percepută de către publicul larg drept un act de patriotism. Iată ce a spus Vladimir Filat (sic!): „Şi sincer să vă spun, am fost un pic deranjat atunci când am văzut în presă sau când am auzit că oamenii din Palanca se răscoală pentru că li se cedează pământul. Toate aceste porniri, toate aceste discuţii, nu au la bază absolut nimic real, nu au nici un motiv”. Citește mai mult…

Locuitorii din Palanca cer autorităţilor de la Chişinău să le apere interesele legitime

Locuitorii satului Palanca s-au adresat cu un apel preşedintelui interimar Mihai Ghimpu şi premierului Vladimir Filat în care îşi exprimă indignarea faţă de modul în care autorităţile gestionează problema celor 7,77 km de autostradă ucraineană care traversează Republica Moldova, precum şi faţă de intenţia de a ceda Ucrainei teritoriul naţional din preajma acestui traseu. În apelul semnat de peste 1 000 de persoane se menţionează că, în situaţia în care această problemă va fi soluţionată în detrimentul intereselor cetăţenilor Republicii Moldova, locuitorii satului vor recurge la „diverse metode” pentru a-şi apăra drepturile legitime. Citește mai mult…

APROPO DE GIURGIULEŞTI sau despre „cedările” teritoriale ucrainene din capul gânditorilor suficienţi

Apropo de Giurgiuleşti. În urma acelui Acord şi în cadrul căruia s-a reglementat situaţia acelei porţiuni de drum – 7 kilometri în regiunea satului Palanca – am primit acel teritoriu în zona Giurgiuleşti, care ne-a permis să avem ieşire prin Dunăre la Mare”. „Republica Moldova are un Acord cu Ucraina, prin care ţara vecină ne-a oferit 430 de metri din teritoriul său pentru ca prin portul de la Giurgiuleşti să avem ieşire la Dunăre, iar ţara noastră, încă, nu şi-a îndeplinit angajamentul asumat în 1999 privind porţiunea de 7 km de drum de lângă Palanca”. „Şi ucrainenii pot să spună acum că au făcut o cedare atunci când ne-au oferit cei 430 de metri ieşire la Dunăre. Ucraina şi-a respectat angajamentele, dar Republica Moldova – încă nu.” “Nu trebuie să ne gândim foarte mult. Noi avem gânditori în ţara asta suficienţi.” (premierul moldovean Vladimir Filat, conferinţa de presă privind totalurile întâlnirii cu premierul ucrainean Iulia Timoşenko, 23 noiembrie 2009). Citește mai mult…

Premierul Filat va ceda, totuşi, Palanca ucrainenilor

Premierul Vladimir Filat s-a întâlnit duminică cu localnicii din Palanca care i au cerut să nu cedeze ucrainenilor terenul adiacent segmentului de 7,77 km de şosea al autostrăzii Odesa-Reni, care traversează atât teritoriul naţional al Republicii Moldova, cât şi moşia satului Palanca. Vladimir filat a declarat însă că angajamentele luate faţă de Ucraina trebuie respectate şi că în scurt timp se vor efectua formalităţile în vederea satisfacerii cererii Kievului, care în felul acesta îşi va institui pe deplin jurisdicţia pe acest segment de şosea. Citește mai mult…

Tranzacţia teritorială Palanca

„Palanca înseamnă cetate. Anul viitor această localitate va împlini 600 de ani de la prima atestare documentară, alături de alte sate de aici din regiune, de la Ciuburciu până la Palanca. Era pe timpul lui Alexandru cel Bun, în 1410. Cetatea Palanca era o cetate mai mică, din lemn, în timpul ocupaţiei turceşti se numea Ianâk Hisar, şi a fost construită cu scopul de a apăra Cetatea Albă.

Noi suntem, practic, o punte spre Cetatea Albă. Dintotdeauna am fost aici. Limanul Nistrului reprezintă un simbol pentru noi şi, istoric, avem menirea de a apăra acest pământ. Şi nu avem de gând să cedăm nimic din acest teritoriu.” (Larisa Voloh, primarul satului Palanca, raionul Ştefan Vodă, 28 noiembrie 2009). Citește mai mult…

Palanca – fereastra noastră (astupată) la Marea Neagră

Sfârtecată în partea sa de nord şi în cea de sud, dar şi dinspre răsărit, la Tighina, Basarabia istorică, pusă în cadrele politice ale Republicii Moldova, ca nou subiect al dreptului internaţional, se frământă, căutând să scape din îmbrăţişarea sufocantă a unei istorii nedrepte.

Citește mai mult…