Turkmenizarea Republicii Moldova se amână

Eşecul ca succes sau despre conotaţiile geopolitice ale referendumului de duminică

„Întreg poporul”, cum a fost flatat de către iniţiatorii referendumului, ne-a surprins din nou cu aritmetica sa originală. Referendumul constituţional din 5 septembrie a eşuat pe motivul participării insuficiente la vot – 29,05%. Un alt referendum constituţional nu este posibil mai devreme decât peste 2 ani de acum încolo. Cel puţin în următorii 2 ani nu vom avea un preşedinte „atotnorodnic”, ci unul emanat de Parlament, aşa cum sunt şi preşedinţii unor ţări ca Germania, Italia, Grecia, Ungaria, Estonia, Letonia şi altele.

Mulţi dintre observatorii fenomenului politic de la noi sunt tentaţi să prezinte acest rezultat drept o înfrângere a guvernării şi un succes al opoziţiei. Vom aminti aici că au existat trei opţiuni politice vizavi de acest referendum. Două opţiuni au fost radicale, categorice, ireconciliante, fără rest.

AIE şi sateliţii săi extraparlamentari au pledat pentru participarea la referendum şi votarea PENTRU republica prezidenţială. Totodată, PCRM şi sateliţii săi extraparlamentari au pledat pentru boicotarea referendumului. Singura forţă politică ce a avut o poziţie echilibrată, pledând pentru participarea la referendum şi votarea CONTRA republicii prezidenţiale a fost PPCD. Dacă primele două poziţii, cea a AIE şi cea a comuniştilor, au fost de conjunctură, explicabile prin raţiuni egoiste ale jocului politic de moment, poziţia PPCD în favoarea republicii parlamentare este una constantă, alimentată de convingerea fermă că modelul germano-estonian de republică este mai bun decât cel răsăritean şi asiatic, paternalist prin definiţie, supus unor evidente tendinţe de alunecare spre despotism.

Părerea noastră este că invalidarea rezultatelor referendumului constituţional nu trebuie privită prin prisma politicianismului şi prezentat ca un succes al unora împotriva altora. Succesul este al Republicii Moldova, care rămâne şi pe mai departe singura republică parlamentară din CSI. Circa trei sferturi din electoratul nostru nu a admis alinierea Republicii Moldova la modelul de republică din toate celelalte state CSI, de la Bielorusia la Turkmenistan! Republica Moldova a fost şi rămâne cioara albă a CSI, o excepţie fericită.

Amintim în context că cel de-al doilea compartiment la care ţara noastră face notă discordantă în raport cu tot CSI-ul, ba chiar în raport cu toate statele ex-sovietice, este admiterea dublei şi multiplei cetăţenii.

Aceste două elemente distinctive – republica parlamentară şi admiterea dublei cetăţenii (devenite literă de constituţie prin consens naţional) – au avut şi au valenţe geopolitice şi strategice, cu impact major asupra viitorului Republicii Moldova ca stat european. De aceea, au existat în permanenţă factori externi interesaţi să readucă Republica Moldova în plutonul CSI, înscriind-o din nou în peisajul din care, prin concursuri fericite de împrejurări, reuşise să evadeze. După cum s-a mai dorit compatibilizarea modelului de regim politic din Republica Moldova cu „republica prezidenţială” „moldovenească nistreană”, în eventualitatea unei confederalizări şi transistrizări a ţării. Altminteri, ar fi fost cumva problematic procesul de înghiţire a Chişinăului de către Tiraspol, sub control şi auspicii străine.

Alegătorii noştri au demonstrat însă la 5 septembrie că Republica Moldova nu este nici Bielorusia prezidenţială a lui Lukaşenko, nici Rusia lui Putin sau Medvedev, nici Turkmenistanul lui Niazov sau Berdimuhamedov şi nici Ucraina lui Ianukovici.

Care sunt raţiunile pentru care anumiţi factori externi şi-au dorit succesul referendumului de duminică? Este vorba de cel de-al treilea caz (şi ultimul) de decizie consensuală adoptată în istoria Republicii Moldova – pachetul de legi privind reglementarea diferendului transnistrean. Miza a fost ca un preşedinte „atotnorodnic”, decizând peste capul Legislativului, să semneze un Acord (Convenţie, Memorandum etc.) de legalizare a prezenţei militare străine în ţară. E mai simplu, mai puţin costisitor şi mai sigur. Iar Parlamentul, unde orice decizie se ia cu discutarea prealabilă şi în contradictoriu a subiectelor, în prezenţă presei şi a corpului diplomatic acreditat, nu ar avea decât să ratifice, mai devreme sau mai târziu, cele semnate de „atotnorodnicul” preşedinte. Aşa a fost în 1991, când „atotnorodnicul” preşedinte Snegur a semnat, la Alma Ata, fără consultarea prealabilă a Parlamentului, introducerea Republicii Moldova în CSI. Aşa a fost în 1997, când „atotnorodnicul” preşedinte Lucinschi a semnat Memorandumul de la Odesa privind „statul comun”, staţionarea trupelor străine şi celelalte chestiuni anticonstituţionale. Aşa a fost în 1998, la Kiev, când acelaşi „atotnorodnic” preşedinte Lucinschi semna un acord de frontieră cu Ucraina prin care ceda 7 porţiuni importante din teritoriul inalienabil al Republicii Moldova (în zonele Naslavcea, Cuciurgan, Nişaliu, Palanca, Carabiber, Vulcăneşti, Giurgiuleşti).

Lecţia pe care trebuie să o desprindă clasa politică de la noi din cele întâmplate la 5 septembrie este dură, dar utilă. Nimeni şi niciodată nu va putea răsturna cu una cu două, nici chiar prin tentative de plebiscitare, cele 3 mari chestiuni cu implicaţii geopolitice care au întrunit vreodată CONSENSUL politic în Republica Moldova: Republica parlamentară, Dubla cetăţenie, Integritatea teritorială a statului.

Acum este clar că locul şi rolul preşedintelui Republicii Moldova nu se schimbă, iar reforma constituţională din anul 2000 va trebui dusă până la capăt, astfel încât şi funcţiile sau atribuţiile şefului statului să fie ajustate locului şi rolului pe care i-l rezervă Legea Supremă. Parlamentul va trebui să redevină principala instituţie legislativă şi reprezentativă a statului şi societăţii. Pentru a asigura definitivarea reformei constituţionale din 2000 avem însă nevoie de un al patrulea caz de consens naţional şi de multă precauţie geopolitică. De ce? Ca să nu admitem niciodată trukmenizarea acestei ţări.

Vlad CUBREACOV, FLUX

Publicitate

Nişaliu, pământ înstrăinat

Nistrul este al cincilea fluviu în Europa, o importantă resursă de apă dulce şi o arteră acvatică navigabilă din Marea Neagră până mai sus de Soroca, ultimul port în amonte. Pe fluviul Nistru există peste 300 de insule. Cea mai mare dintre acestea este Nişaliu, insula cu o suprafaţă de 107,7 hectare, în cursul inferior al Nistrului, în vechile margini ale localităţii Crocmaz din raionul Ştefan Vodă. Insula Nişaliu are o poziţionare şi funcţii strategice, întrucât acestea îi permit deţinătorului să aibă controlul întregii navigaţii pe Nistru, nu doar în cursul inferior. Insula este înconjurată de apele Nistrului Mare şi cele ale Nistrului Chior. În perioada interbelică pe insula Nişaliu a funcţionat un pichet românesc de grăniceri. În perioada ocupaţiei sovietice insula Nişaliu a făcut parte din suprafeţele gospodăriei agricole din Crocmaz.

Palanca, o lecţie de patriotism pentru premierul Filat

FLUX a spus adevărul despre faptul că actualele autorităţi ale Republicii Moldova sunt dispuse să ducă la bun sfârşit opera începută de Lucinschi şi continuată de Voronin de rupere din teritoriului nostru naţional a circa o mie de hectare în regiunea satului Palanca, precum şi despre revolta locuitorilor din această comună. Aceste adevăruri l-au determinat pe premierul Vladimir Filat să efectueze duminica trecută o vizită de lucru în localitatea din extrema de sud-est a Republicii Moldova. Vladimir Filat a spus-o pe şleau că a fost deranjat de cele scrise în presă. Adică de ceea ce am scris noi, pentru că presa guvernamentală şi proguvernamentală a evitat acest subiect sau a relatat denaturând faptele şi de aşa manieră încât înstrăinarea unei părţi a teritoriului naţional să fie percepută de către publicul larg drept un act de patriotism. Iată ce a spus Vladimir Filat (sic!): „Şi sincer să vă spun, am fost un pic deranjat atunci când am văzut în presă sau când am auzit că oamenii din Palanca se răscoală pentru că li se cedează pământul. Toate aceste porniri, toate aceste discuţii, nu au la bază absolut nimic real, nu au nici un motiv”.

Locuitorii din Palanca cer autorităţilor de la Chişinău să le apere interesele legitime

Locuitorii satului Palanca s-au adresat cu un apel preşedintelui interimar Mihai Ghimpu şi premierului Vladimir Filat în care îşi exprimă indignarea faţă de modul în care autorităţile gestionează problema celor 7,77 km de autostradă ucraineană care traversează Republica Moldova, precum şi faţă de intenţia de a ceda Ucrainei teritoriul naţional din preajma acestui traseu. În apelul semnat de peste 1 000 de persoane se menţionează că, în situaţia în care această problemă va fi soluţionată în detrimentul intereselor cetăţenilor Republicii Moldova, locuitorii satului vor recurge la „diverse metode” pentru a-şi apăra drepturile legitime.

APROPO DE GIURGIULEŞTI sau despre „cedările” teritoriale ucrainene din capul gânditorilor suficienţi

„Apropo de Giurgiuleşti. În urma acelui Acord şi în cadrul căruia s-a reglementat situaţia acelei porţiuni de drum – 7 kilometri în regiunea satului Palanca – am primit acel teritoriu în zona Giurgiuleşti, care ne-a permis să avem ieşire prin Dunăre la Mare”. „Republica Moldova are un Acord cu Ucraina, prin care ţara vecină ne-a oferit 430 de metri din teritoriul său pentru ca prin portul de la Giurgiuleşti să avem ieşire la Dunăre, iar ţara noastră, încă, nu şi-a îndeplinit angajamentul asumat în 1999 privind porţiunea de 7 km de drum de lângă Palanca”. „Şi ucrainenii pot să spună acum că au făcut o cedare atunci când ne-au oferit cei 430 de metri ieşire la Dunăre. Ucraina şi-a respectat angajamentele, dar Republica Moldova – încă nu.” “Nu trebuie să ne gândim foarte mult. Noi avem gânditori în ţara asta suficienţi.” (premierul moldovean Vladimir Filat, conferinţa de presă privind totalurile întâlnirii cu premierul ucrainean Iulia Timoşenko, 23 noiembrie 2009).

Palanca – fereastra noastră (astupată) la Marea Neagră

Sfârtecată în partea sa de nord şi în cea de sud, dar şi dinspre răsărit, la Tighina, Basarabia istorică, pusă în cadrele politice ale Republicii Moldova, ca nou subiect al dreptului internaţional, se frământă, căutând să scape din îmbrăţişarea sufocantă a unei istorii nedrepte.

„Ne vom apăra pământul prin orişice mijloace”

Interviu cu doamna Larisa Voloh, primar al satului Palanca, raionul Ştefan Vodă

– Doamnă primar, care este situaţia la Palanca în acest moment? Ce atitudine au locuitorii comunei faţă de recentele declaraţii privind posibila cedare către Ucraina a 7,77 km de traseu automobilistic şi a celor 18 hectare din teritoriul nostru naţional?

– Ce să vă spun? Am expediat chiar astăzi şi domnului Ghimpu, şi domnului Filat câte încă un apel. Lumea cere să facem şi declaraţii. Am convocat o şedinţă a consiliului local la care ne-am reconfirmat intenţia de a nu ceda nimic. Toată lumea este, în mod clar, împotriva cedării. Am creat şi un grup de iniţiativă pentru colectarea de semnături de la locuitorii din sat, dar şi de la pălăncenii din Chişinău, care ne susţin şi ne încurajează să luptăm ca pământul să rămână la noi, să nu fie transmis Ucrainei. Noi ne-am adresat de zeci de ori şi am arătat că există posibilitatea de a schimba câte ceva, de a revizui partea juridică a Tratatului, partea juridică a Acordului. Căci noi nu le creăm incomodităţi ucrainenilor, ei au acces liber la traseu. Pentru ce ar mai fi nevoie să le mai transmitem şi pământul? Ni se spune că trebuie respectat Acordul. Bine, Acordul este semnat în 1999. Există acolo un articol care prevede posibilitatea modificării Acordului. De ce nu s-ar putea modifica Acordul? Sau ni se mai spune despre pământul de la Giurgiuleşti. Nu ştiu pe cât de globală este problema cu Giurgiuleştiul, dar noi nu înţelegem de ce ar trebui să cedăm ceva aici pentru a obţine ceva acolo, dacă se obţine totuşi ceva.

PPCD: Moldova riscă să piardă un teritoriu de 54 de ori mai mare decât Insula Şerpilor

Partidul Popular Creştin Democrat cere Guvernului să nu atenteze la norma constituţională şi la interesul naţional al Republicii Moldova şi să nu cedeze către Ucraina teritoriul pe care trece şoseaua Odesa-Reni în regiunea satului Palanca, Ştefan Vodă. Creştin-democraţii declară că, dacă va ceda această porţiune de teren, Republica Moldova se va autosepara de un teritoriu al său de 926 de hectare, „teritoriu care depăşeşte de 54 de ori suprafaţa Insulei Şerpilor”, şi-şi va crea astfel două exclave pe care nu le va putea controla (Exclava este partea unui stat sau entităţi administrativ-teritoriale care nu are legătură pe uscat cu teritoriul de bază al acestuia, fără a fi o insulă. Exemple de exclave sunt regiunea Kaliningrad în Rusia, Republica Autonomă Nahicevan din Azerbaidjan, zona Dubrovnik din Croaţia, statul Alaska în SUA, zona Campione de Italia din Elveţia, exclava rusă Suvorov din Elveţia ş.a. – nota noastră).