Turkmenizarea Republicii Moldova se amână

Eşecul ca succes sau despre conotaţiile geopolitice ale referendumului de duminică

„Întreg poporul”, cum a fost flatat de către iniţiatorii referendumului, ne-a surprins din nou cu aritmetica sa originală. Referendumul constituţional din 5 septembrie a eşuat pe motivul participării insuficiente la vot – 29,05%. Un alt referendum constituţional nu este posibil mai devreme decât peste 2 ani de acum încolo. Cel puţin în următorii 2 ani nu vom avea un preşedinte „atotnorodnic”, ci unul emanat de Parlament, aşa cum sunt şi preşedinţii unor ţări ca Germania, Italia, Grecia, Ungaria, Estonia, Letonia şi altele.

Mulţi dintre observatorii fenomenului politic de la noi sunt tentaţi să prezinte acest rezultat drept o înfrângere a guvernării şi un succes al opoziţiei. Vom aminti aici că au existat trei opţiuni politice vizavi de acest referendum. Două opţiuni au fost radicale, categorice, ireconciliante, fără rest.

AIE şi sateliţii săi extraparlamentari au pledat pentru participarea la referendum şi votarea PENTRU republica prezidenţială. Totodată, PCRM şi sateliţii săi extraparlamentari au pledat pentru boicotarea referendumului. Singura forţă politică ce a avut o poziţie echilibrată, pledând pentru participarea la referendum şi votarea CONTRA republicii prezidenţiale a fost PPCD. Dacă primele două poziţii, cea a AIE şi cea a comuniştilor, au fost de conjunctură, explicabile prin raţiuni egoiste ale jocului politic de moment, poziţia PPCD în favoarea republicii parlamentare este una constantă, alimentată de convingerea fermă că modelul germano-estonian de republică este mai bun decât cel răsăritean şi asiatic, paternalist prin definiţie, supus unor evidente tendinţe de alunecare spre despotism.

Părerea noastră este că invalidarea rezultatelor referendumului constituţional nu trebuie privită prin prisma politicianismului şi prezentat ca un succes al unora împotriva altora. Succesul este al Republicii Moldova, care rămâne şi pe mai departe singura republică parlamentară din CSI. Circa trei sferturi din electoratul nostru nu a admis alinierea Republicii Moldova la modelul de republică din toate celelalte state CSI, de la Bielorusia la Turkmenistan! Republica Moldova a fost şi rămâne cioara albă a CSI, o excepţie fericită.

Amintim în context că cel de-al doilea compartiment la care ţara noastră face notă discordantă în raport cu tot CSI-ul, ba chiar în raport cu toate statele ex-sovietice, este admiterea dublei şi multiplei cetăţenii.

Aceste două elemente distinctive – republica parlamentară şi admiterea dublei cetăţenii (devenite literă de constituţie prin consens naţional) – au avut şi au valenţe geopolitice şi strategice, cu impact major asupra viitorului Republicii Moldova ca stat european. De aceea, au existat în permanenţă factori externi interesaţi să readucă Republica Moldova în plutonul CSI, înscriind-o din nou în peisajul din care, prin concursuri fericite de împrejurări, reuşise să evadeze. După cum s-a mai dorit compatibilizarea modelului de regim politic din Republica Moldova cu „republica prezidenţială” „moldovenească nistreană”, în eventualitatea unei confederalizări şi transistrizări a ţării. Altminteri, ar fi fost cumva problematic procesul de înghiţire a Chişinăului de către Tiraspol, sub control şi auspicii străine.

Alegătorii noştri au demonstrat însă la 5 septembrie că Republica Moldova nu este nici Bielorusia prezidenţială a lui Lukaşenko, nici Rusia lui Putin sau Medvedev, nici Turkmenistanul lui Niazov sau Berdimuhamedov şi nici Ucraina lui Ianukovici.

Care sunt raţiunile pentru care anumiţi factori externi şi-au dorit succesul referendumului de duminică? Este vorba de cel de-al treilea caz (şi ultimul) de decizie consensuală adoptată în istoria Republicii Moldova – pachetul de legi privind reglementarea diferendului transnistrean. Miza a fost ca un preşedinte „atotnorodnic”, decizând peste capul Legislativului, să semneze un Acord (Convenţie, Memorandum etc.) de legalizare a prezenţei militare străine în ţară. E mai simplu, mai puţin costisitor şi mai sigur. Iar Parlamentul, unde orice decizie se ia cu discutarea prealabilă şi în contradictoriu a subiectelor, în prezenţă presei şi a corpului diplomatic acreditat, nu ar avea decât să ratifice, mai devreme sau mai târziu, cele semnate de „atotnorodnicul” preşedinte. Aşa a fost în 1991, când „atotnorodnicul” preşedinte Snegur a semnat, la Alma Ata, fără consultarea prealabilă a Parlamentului, introducerea Republicii Moldova în CSI. Aşa a fost în 1997, când „atotnorodnicul” preşedinte Lucinschi a semnat Memorandumul de la Odesa privind „statul comun”, staţionarea trupelor străine şi celelalte chestiuni anticonstituţionale. Aşa a fost în 1998, la Kiev, când acelaşi „atotnorodnic” preşedinte Lucinschi semna un acord de frontieră cu Ucraina prin care ceda 7 porţiuni importante din teritoriul inalienabil al Republicii Moldova (în zonele Naslavcea, Cuciurgan, Nişaliu, Palanca, Carabiber, Vulcăneşti, Giurgiuleşti).

Lecţia pe care trebuie să o desprindă clasa politică de la noi din cele întâmplate la 5 septembrie este dură, dar utilă. Nimeni şi niciodată nu va putea răsturna cu una cu două, nici chiar prin tentative de plebiscitare, cele 3 mari chestiuni cu implicaţii geopolitice care au întrunit vreodată CONSENSUL politic în Republica Moldova: Republica parlamentară, Dubla cetăţenie, Integritatea teritorială a statului.

Acum este clar că locul şi rolul preşedintelui Republicii Moldova nu se schimbă, iar reforma constituţională din anul 2000 va trebui dusă până la capăt, astfel încât şi funcţiile sau atribuţiile şefului statului să fie ajustate locului şi rolului pe care i-l rezervă Legea Supremă. Parlamentul va trebui să redevină principala instituţie legislativă şi reprezentativă a statului şi societăţii. Pentru a asigura definitivarea reformei constituţionale din 2000 avem însă nevoie de un al patrulea caz de consens naţional şi de multă precauţie geopolitică. De ce? Ca să nu admitem niciodată trukmenizarea acestei ţări.

Vlad CUBREACOV, FLUX

Publicitate

„Republica Palanca”, o provocare ordinară

Mare-i grădina Ta, Doamne! Tupeul ucrainean şi poftele unora de la Kiev nu mai au margini. O televiziune din Ucraina a lansat zilele acestea o şopârlă de presă: locuitorii satului Palanca ar dori desprinderea localităţii lor de Republica Moldova şi aderarea ei la Ucraina! Provocarea e mare şi deloc întâmplătoare. Ea are menirea de a testa starea de spirit din Palanca şi reacţia autorităţilor de la Chişinău. Nici presa proguvernamentală, nici reprezentanţii Guvernului, nici Ministerul Afacerilor Externe şi nici Ambasada Republicii Moldova la Kiev nu au avut vreo cât de mică reacţie. Nimeni nu a auzit, nu a văzut şi nu a înţeles nimic.

Directorul SIS, Gheorghe Mihai: Moldova dăruieşte Palanca Ucrainei

Directorul SIS, Gheorghe Mihai

„Moldova dăruieşte regiunii Odesa o parte din teritoriul său naţional. Pe 11 martie Palanca va fi deja ucraineană”. Potrivit publicaţiei ruseşti „Zavtra”, această declaraţie a fost făcută sâmbătă, 19 februarie 2010, de către directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate de la Chişinău, Gheorghe Mihai, la o conferinţă de presă pe care a ţinut-o în oraşul Odesa.

Ziarul rus „Zavtra”, care a fost citat şi de postul de televiziune de la Chişinău TV 7, scrie că directorul SIS Gheorghe Mihai a declarat că acordul de transmitere în proprietate către Ucrainei a terenului adiacent tronsonului de 7,77 km al şoselei Odesa-Reni va fi semnat pe 11 martie. Potrivit publicaţiei ruseşti, Guvernul Filat deocamdată nu a luat o decizie cine dintre membrii Cabinetului de miniştri va semna acest document.

FLUX

Palanca – fereastra noastră (astupată) la Marea Neagră

Sfârtecată în partea sa de nord şi în cea de sud, dar şi dinspre răsărit, la Tighina, Basarabia istorică, pusă în cadrele politice ale Republicii Moldova, ca nou subiect al dreptului internaţional, se frământă, căutând să scape din îmbrăţişarea sufocantă a unei istorii nedrepte.

Valeriu Pasat: „În Moldova este foarte complicat să organizezi o lovitură de stat, căci este trădare la fiecare pas.”

În chiar ziua în care Procuratura Generală a anunţat clasarea tuturor dosarelor în care era cercetat Valeriu Pasat, acesta s-a produs într-o conferinţă de presă, în care a proferat ameninţări în adresa tuturor celor care au dat în vileag ilegalităţile de care acesta a fost acuzat şi, în special, i-a ameninţat pe cei care, în virtutea obligaţiunilor de serviciu, au instrumentat respectivele dosare. Ieşirea la rampă a ex-securistului nr. 1 nu este o chestiune spontană, ci dimpotrivă, una minuţios planificată şi coordonată cu noua conducere a Republicii Moldova, liderii AIE. Însuşi Valeriu Pasat a recunoscut în conferinţa de presă din 23 noiembrie că în perioada celor două săptămâni de când se află în Republica Moldova a avut întrevederi cu Mihai Ghimpu, Vladimir Filat, Serafim Urechean şi Marian Lupu.