Arhiva

Posts Tagged ‘poliţiştii traumatizaţi pe 7 aprilie 2009’

În ceasul al douăsprezecelea, Guvernul şi-a amintit şi de poliţiştii traumatizaţi pe 7 aprilie 2009

Premierul Vladimir Filat a dispus, printr-o dispoziţie personală, crearea unei comisii, în frunte cu ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, care ar urma să identifice poliţiştii care au avut de suferit în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009.

În şedinţa de Guvern, Alexandru Tănase a declarat că respectiva comisie urmează să stabilească un şir de măsuri de reabilitare şi oferirea ajutoarelor financiare oamenilor în uniformă care au fost snopiţi în bătăi, călcaţi în picioare şi loviţi cu pietre de către aşa-zişii protestatari paşnici din 7 aprilie. Ministrul Justiţiei recunoaşte că această decizie este întârziată: „Fiecare caz al poliţiştilor va fi analizat în parte şi vom identifica prejudiciile care le-au suportat aceştia. Recunosc totuşi că decizia este întârziată, dar statul întotdeauna şi-a onorat obligaţiunile faţă de cetăţenii săi”, a declarat Tănase.

Vom menţiona că premierul Filat a dispus crearea acestei comisii după ce un şir de organizaţii neguvernamentale, în frunte cu Asociaţia Juriştilor Creştin-Democraţi, a indicat asupra marii nedreptăţi pe care o comite guvernarea glorificându-i pe infractorii şi agresorii din 7 aprilie şi încriminându-i pe poliţiştii care şi-au făcut datoria, stând la straja legii şi a ordinii publice.

Acum s-ar părea că lucrurile au revenit la normal. Dar iată că nu este aşa. Premierul Vladimir Filat nu are dreptul moral să dispună crearea comisiei privind identificarea poliţiştilor care au fost traumatizaţi la 7 aprilie 2009. Căci el este acela care a organizat protestele violente de acum un an, partidul său, PLDM, fiind cel care a depus înştiinţarea la Primăria Chişinău privind desfăşurarea protestelor. Aşa cum nici Alexandru Tănase nu are dreptul moral să conducă respectiva comisiei, el fiind nr. 2 în conducerea PLDM. La fel cum nici deputatul PLDM, Vitalie Nagacevschi, este lipsit de orice legitimitate morală să conducă comisia parlamentară care investighează tragicele evenimente de acum un an. Constatăm că cei care în 2009 au organizat şi condus protestatarii violenţi, acum, aflându-se la guvernare, s-au erijat în apărători şi judecători ai poliţiştilor, celor care au avut de suferit din urma acţiunilor lor.

Publicitate