Arhiva

Posts Tagged ‘Sergiu PRAPORŞCI’

Vladimir Filat: Eu sunt cel care am transmis „Moldova-Gaz” ruşilor

Premierul moldovean Vladimir Filat s-a lăudat într-un interviu acordat publicaţiei electronice moscovite „Tribuna” că anume el este acel funcţionar care a semnat acordul privind transmiterea pachetului majoritar al societăţii pe acţiuni „Moldova-Gaz” către Federaţia Rusă în 1998.

„Acum repet ceea ce i-am spus atunci şi lui Putin, şi lui Şuvalov. Eu sunt acel om care a semnat contractul juridic privind constituirea Întreprinderii „Moldova-Gaz” şi am făcut lucrul acesta conştient”, a declarat Filat portalului rusesc de ştiri Tribuna, citat de portalul de la Chişinău OMEGA, referindu-se la perspectivele moldo-ruse de colaborare în domeniul gazelor naturale. Citește mai mult…

Civilizaţia moldoveană, fără apeduct şi canalizare?

Lipsa accesului populaţiei Republicii Moldova la sursele de apă potabilă este o problemă moştenită încă din perioada sovietică. Problema nu a putut fi rezolvată timp de 19 ani de independenţă a statului. Ceea ce în Occident este o banalitate, un atribut indispensabil al traiului zilnic – apeductul şi sistemul de canalizare, la noi reprezintă un lux la care puţini au acces. Mai ales în cazul populaţiei din mediul rural.

Potrivit statisticilor, doar 16 % din concetăţenii noştri de la ţară au acces la apeduct şi doar 5 % – la sistemul de canalizare. Respectiv, 84 % nu au în casă un robinet de apă curentă, iar 95% – nu dispun de un closet, de duş sau de o cadă de baie. Această statistică sumbră reduce la zero pretenţiile noastre de a ne numi europeni, de a face parte din civilizaţia europeană. Sub acest aspect, situaţia din Republica Moldova este comparabilă cu cea din cele mai subdezvoltate şi sărace ţări din Africa. Şi de vină nu este doar sărăcia noastră cronică, ci, în primul rând, mentalitatea perimată a moldovenilor. Drept dovadă serveşte şi faptul că de foarte multe ori întâlneşti în satele noastre „gospodari” care şi-au înălţat case în două, trei sau chiar patru niveluri (un lux pe care puţini occidentali şi-l permit), dar nu au prevăzut cel puţin un grup sanitar în construcţiile lor faraonice. Nu mai vorbim de faptul că nu pot utiliza o maşină de spălat automată.

Europenitatea noastră păleşte rău de tot când stai şi te gândeşti că 95 la sută din populaţia de la sate (chiar să admitem că nu chiar toţi locuitorii de la sate, dar, totuşi majoritatea lor) merge la closet în fundul grădinii, că nu-şi poate permite să facă duş cel puţin o dată pe zi, ci, cel mai probabil, se spală doar sâmbăta, stând cu picioarele într-un lighean şi turnându-şi în cap două căni de apă încălzită cu ciocleji la plită. Exact aşa se spălau strămoşii noştri cu câteva secole în urmă, doar că ei, spre deosebire de noi, nu se plimbau în autoturisme şi nu discutau ore în şir la telefoanele mobile.

Da, Moldova stă cam prost cu spălatul. Şi, din păcate, din 1991 şi până în prezent, depăşirea acestei situaţii jenante şi chiar ruşinoase pentru noi ca popor (nu spun „pentru noi ca civilizaţie”, căci ar suna cam ridicol) nu a constituit niciodată o prioritate pentru autorităţile statului. Adevărul este că nu a fost implementat (poate doar a fost schiţat undeva pe hârtie) nici un proiect naţional de asigurare a populaţiei cu servicii de apeduct şi de canalizare. Nu putem spune că nu s-a făcut nimic pe această direcţie. Câte ceva s-a reuşit pe alocuri, dar cei care au realizat acest fapt au fost, oricât ar fi de straniu, străinii, adevărat în parteneriat cu autorităţile locale şi cu comunităţile beneficiare. Citește mai mult…

Declaraţiile lui Mihai Ghimpu ne dau de gândit

Declaraţiile lui Mihai Ghimpu, făcute în interviul pentru Radio Europa Liberă, ne determină să privim cu îngrijorare evoluţiile viitoare din Republica Moldova.

Prima afirmaţie şi cea mai gravă, care nu poate decât scandaliza opinia publică şi provoca noi ostilităţi între actorii politici, dar şi între diferite segmente ale electoratului, este că anul acesta nu se vor organiza alegeri parlamentare anticipate: „Eu tot timpul am spus că nu vor fi alegeri anticipate şi vă spun şi acuma. [] Nu vor fi. Că Republica Moldova nu are nevoie de alegeri. Republica Moldova are nevoie de stabilitate, de reforme şi de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă”. Citește mai mult…

Vladimir Filat cu vorba s-a scăpat

Vineri, premierul Filat a spart tăcerea în privinţa dosarelor penale instrumentate de Procuratură împotriva liderului creştin-democrat Iurie Roşca. Prin atitudinea pe care a luat-o, el a confirmat, fără să conştientizeze, bănuiala, care şi aşa era clară, că Procuratura a reluat dosarele penale iniţiate încă în 2002 de comunişti la indicaţiile puterii, inclusiv ale premierului Filat. Citește mai mult…