Arhiva
Problemele de la frontiera moldo-ucraineană sunt “fleacuri“ pentru Preşedintele Ghimpu

Totodată, Ghimpu, iritat, a solicitat să nu fie deranjat cu “asemenea fleacuri“.
În această dimineaţă s-a aflat că Ucraina a început, în mod unilateral, modificarea frontierei de stat cu Moldova în regiunea Palanca. Astfel, pilonii ucraineni de demarcare a frontierei moldo-ucrainene din regiunea Palanca au fost scoşi.
Oficial, autorităţile de la Chişinău nu au reacţionat deocamdată în nici un fel la acţiunile autorităţilor ucrainene.
Sursa: omg.md
Republica Moldova – coada Europei

Primarul Chirtoacă arată cu degetul la deputatul rusofon Platon

În anul 2012, Ucraina se va dezmembra în două state, susţine un politolog ucrainean

„Republica Palanca”, o provocare ordinară

Sârmă ghimpată în faţa Guvernului, simbol de cedare a teritoriului naţional de la Palanca
Coaliţia Civică pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă a organizat, miercuri, 10 martie 2010, un flash-mob în faţa Guvernului Republicii Moldova, protestând astfel împotriva cedării către Ucraina a unei părţi a teritoriului naţional al Republicii Moldova.
Protestatarii, în marea lor majoritate fiind tineri, au purtat panglici tricolore şi pancarte cu inscripţiile: „Nu vom ceda Palanca!”, „Pământul nu se vinde!” şi “Palanca – pământ strămoşesc!”. Citește mai mult…
Patru falsuri şi patru adevăruri despre problema teritoriului de la Palanca

ADEVĂRAT: La Giurgiuleşti Moldova nu a primit nimic de la ucraineni, deoarece moşia satului avea întotdeauna acces la Dunăre în lungime de 2000 de metri. În anii ‘90 grănicerii ucraineni au ocupat abuziv pământurile satului. Ceea ce „au cedat” ucrainenii în schimbul satului Palanca, este teritoriul Moldovei. Citește mai mult…
Ce le vom lăsa urmaşilor?

Această scurtă (în raport istoric) perioadă de ocupaţie se încadrează perfect, din păcate, în contextul istoriei noastre naţionale. Şi a condiţionat evoluţia acestui meleag şi a poporului român de pretutindeni, mai departe. Citește mai mult…
Directorul SIS, Gheorghe Mihai: Moldova dăruieşte Palanca Ucrainei
„Moldova dăruieşte regiunii Odesa o parte din teritoriul său naţional. Pe 11 martie Palanca va fi deja ucraineană”. Potrivit publicaţiei ruseşti „Zavtra”, această declaraţie a fost făcută sâmbătă, 19 februarie 2010, de către directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate de la Chişinău, Gheorghe Mihai, la o conferinţă de presă pe care a ţinut-o în oraşul Odesa.
Ziarul rus „Zavtra”, care a fost citat şi de postul de televiziune de la Chişinău TV 7, scrie că directorul SIS Gheorghe Mihai a declarat că acordul de transmitere în proprietate către Ucrainei a terenului adiacent tronsonului de 7,77 km al şoselei Odesa-Reni va fi semnat pe 11 martie. Potrivit publicaţiei ruseşti, Guvernul Filat deocamdată nu a luat o decizie cine dintre membrii Cabinetului de miniştri va semna acest document.
FLUX
Iurie Roşca: Relaţia de bună vecinătate cu Ucraina nu înseamnă concesii unilaterale şi cedarea teritoriului naţional

(VIDEO) Filat i-a minţit pe locuitorii satului Palanca

(VIDEO) Tamara Plămădeală: Curtea Constituţională trebuie să se pronunţe în cazul Palanca
În urma acestei vizite, ne-am creat o imagine clară asupra situaţiei cetăţenilor din satul Palanca. Într-adevăr, este încălcat, în primul rând, drepturile acestor cetăţeni la libera circulaţie. Al doilea drept încălcat este cel de proprietate. Conform Constituţiei Republicii Moldova, statul le garantează cetăţenilor aceste drepturi. Dar vedem că aceste drepturi nu sunt respectate. Grănicerii stau pe teritoriul satului, atunci când ei ar trebui să stea la hotar. Cetăţenii moldoveni din Palanca sunt supuşi controlului atunci când se deplasează la terenurile lor, deci nu pot dispune de proprietatea lor. Cred că autorităţile statului sunt obligate să se documenteze şi să se implice în înlăturarea acestor încălcări ale drepturilor garantate de Constituţie. Citește mai mult…
(VIDEO) Palanca. NO COMENT
Larisa Voloh, primarul satului Palanca: Poliţia ucraineană arestează cetăţeni moldoveni pe teritoriul nostru naţional
„Poliţia ucraineană îşi permite să-i reţină pe cetăţenii moldoveni pe acest segment de autostradă de parcă noi am locui în Ucraina, nu în Republica Moldova. Când un cetăţean moldovean a ieşit la acest traseu, el, în mod automat, trece sub jurisdicţia ucraineană. El poate fi arestat din varii motive: că este în stare de ebrietate, că nu are buletin de identitate. Citește mai mult…
(VIDEO) Locuitorii satului Palanca: Filat s-a întors cu spatele la noi
„Nu s-a schimbat nimic după vizita lui Vladimir Filat. A rămas totul ca înainte: la piaţă nu putem activa. Grănicerii noştri nu ne permit. Guvernanţii au promis că vor rezolva aceste probleme, dar nu e nici o schimbare. Cum a fost, aşa a şi rămas”.
Nu s-a schimbat nimic
„Nu s-a schimbat nimic. Absolut nimic”. Citește mai mult…
Filat i-a minţit pe locuitorii satului Palanca
Premierul Vladimir Filat nu şi-a ţinut cuvântul dat locuitorilor satului Palanca – asta este concluzia pe care am făcut-o după deplasarea vineri, în urma unei deplasări în această localitate. Deplasarea a fost organizată de către avocatul parlamentar Tamara Plămădeală, care îi reprezintă pe pălănceni la Curtea Constituţională şi care a mers la faţa locului într-o vizită de documentare. Citește mai mult…
Premierul Filat va ceda, totuşi, Palanca ucrainenilor
Premierul Vladimir Filat s-a întâlnit duminică cu localnicii din Palanca care i au cerut să nu cedeze ucrainenilor terenul adiacent segmentului de 7,77 km de şosea al autostrăzii Odesa-Reni, care traversează atât teritoriul naţional al Republicii Moldova, cât şi moşia satului Palanca. Vladimir filat a declarat însă că angajamentele luate faţă de Ucraina trebuie respectate şi că în scurt timp se vor efectua formalităţile în vederea satisfacerii cererii Kievului, care în felul acesta îşi va institui pe deplin jurisdicţia pe acest segment de şosea. Citește mai mult…
Tranzacţia teritorială Palanca
„Palanca înseamnă cetate. Anul viitor această localitate va împlini 600 de ani de la prima atestare documentară, alături de alte sate de aici din regiune, de la Ciuburciu până la Palanca. Era pe timpul lui Alexandru cel Bun, în 1410. Cetatea Palanca era o cetate mai mică, din lemn, în timpul ocupaţiei turceşti se numea Ianâk Hisar, şi a fost construită cu scopul de a apăra Cetatea Albă.
Noi suntem, practic, o punte spre Cetatea Albă. Dintotdeauna am fost aici. Limanul Nistrului reprezintă un simbol pentru noi şi, istoric, avem menirea de a apăra acest pământ. Şi nu avem de gând să cedăm nimic din acest teritoriu.” (Larisa Voloh, primarul satului Palanca, raionul Ştefan Vodă, 28 noiembrie 2009). Citește mai mult…
Palanca – fereastra noastră (astupată) la Marea Neagră
Sfârtecată în partea sa de nord şi în cea de sud, dar şi dinspre răsărit, la Tighina, Basarabia istorică, pusă în cadrele politice ale Republicii Moldova, ca nou subiect al dreptului internaţional, se frământă, căutând să scape din îmbrăţişarea sufocantă a unei istorii nedrepte.
„Ne vom apăra pământul prin orişice mijloace”
Interviu cu doamna Larisa Voloh, primar al satului Palanca, raionul Ştefan Vodă
– Doamnă primar, care este situaţia la Palanca în acest moment? Ce atitudine au locuitorii comunei faţă de recentele declaraţii privind posibila cedare către Ucraina a 7,77 km de traseu automobilistic şi a celor 18 hectare din teritoriul nostru naţional?
– Ce să vă spun? Am expediat chiar astăzi şi domnului Ghimpu, şi domnului Filat câte încă un apel. Lumea cere să facem şi declaraţii. Am convocat o şedinţă a consiliului local la care ne-am reconfirmat intenţia de a nu ceda nimic. Toată lumea este, în mod clar, împotriva cedării. Am creat şi un grup de iniţiativă pentru colectarea de semnături de la locuitorii din sat, dar şi de la pălăncenii din Chişinău, care ne susţin şi ne încurajează să luptăm ca pământul să rămână la noi, să nu fie transmis Ucrainei. Noi ne-am adresat de zeci de ori şi am arătat că există posibilitatea de a schimba câte ceva, de a revizui partea juridică a Tratatului, partea juridică a Acordului. Căci noi nu le creăm incomodităţi ucrainenilor, ei au acces liber la traseu. Pentru ce ar mai fi nevoie să le mai transmitem şi pământul? Ni se spune că trebuie respectat Acordul. Bine, Acordul este semnat în 1999. Există acolo un articol care prevede posibilitatea modificării Acordului. De ce nu s-ar putea modifica Acordul? Sau ni se mai spune despre pământul de la Giurgiuleşti. Nu ştiu pe cât de globală este problema cu Giurgiuleştiul, dar noi nu înţelegem de ce ar trebui să cedăm ceva aici pentru a obţine ceva acolo, dacă se obţine totuşi ceva. Citește mai mult…
PPCD: Moldova riscă să piardă un teritoriu de 54 de ori mai mare decât Insula Şerpilor
Partidul Popular Creştin Democrat cere Guvernului să nu atenteze la norma constituţională şi la interesul naţional al Republicii Moldova şi să nu cedeze către Ucraina teritoriul pe care trece şoseaua Odesa-Reni în regiunea satului Palanca, Ştefan Vodă. Creştin-democraţii declară că, dacă va ceda această porţiune de teren, Republica Moldova se va autosepara de un teritoriu al său de 926 de hectare, „teritoriu care depăşeşte de 54 de ori suprafaţa Insulei Şerpilor”, şi-şi va crea astfel două exclave pe care nu le va putea controla (Exclava este partea unui stat sau entităţi administrativ-teritoriale care nu are legătură pe uscat cu teritoriul de bază al acestuia, fără a fi o insulă. Exemple de exclave sunt regiunea Kaliningrad în Rusia, Republica Autonomă Nahicevan din Azerbaidjan, zona Dubrovnik din Croaţia, statul Alaska în SUA, zona Campione de Italia din Elveţia, exclava rusă Suvorov din Elveţia ş.a. – nota noastră). Citește mai mult…
Filat dă Palanca Ucrainei
„Şi ucrainenii pot să spună acum că au făcut o cedare atunci când ne-au oferit cei 430 de metri ieşire la Dunăre. Ucraina şi-a respectat angajamentele, dar Republica Moldova – încă nu.”
„Într-adevăr prin unele acţiuni ale noastre poate am cedat. Dar trebuie să avem în vedere că suntem un stat suveran şi independent care îşi asumă angajamentele.”
„Republica Moldova are un acord cu Ucraina, prin care ţara vecină ne-a oferit 430 de metri din teritoriul său pentru ca prin portul de la Giurgiuleşti să avem ieşire la Dunăre, iar ţara noastră, încă, nu şi-a îndeplinit angajamentul asumat în 1999 privind porţiunea de 7 km de drum de lângă Palanca.”
“Nu trebuie să ne gândim foarte mult. Noi avem gânditori în ţara asta suficienţi. Noi trebuie să implementăm acele angajamente pe care le-am asumat. Există un acord interstatal care prevede exact cum trebuie să procedăm. Or noi spuneam că suntem parteneri credibili, ţara care îşi asumă angajamente şi le respectă”.
„După ce va fi demarcată frontiera moldo-ucraineană, vom putea controla şi frontiera cu regiunea transnistreană.”
Premierul Vladimir Filat, conferinţa de presă privind totalurile întâlnirii cu premierul ucrainean Iulia Timoşenko, 23 noiembrie 2009 Citește mai mult…
Comentarii recente