Arhiva
Posts Tagged ‘Valeri Klimenko’
Limba şi naţiunea „moldovenească” în Legea cu privire la guvern şi de 10 ori MD pe paginile autorităţilor publice centrale
martie 23, 2010
Lasă un comentariu

Categorii:Analiză
Agenţia Moldsilva, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, Ala Popescu, asigură păstrarea, Biroul Relaţii Interetnice, condus de către Valentina Buliga, condusă de către Valeriu Zubco, dezvoltarea şi funcţionarea limbii moldoveneşti, dezvoltarea şi funcţionarea limbii ruse, Dumitru Pulbere, Elena Beleacova, eprezentant al Partidului Democrat al lui Marian Lupu, Flux, generalul KGB în rezervă Gheorghe Mihai, generalul pensionar Victor Catan, Gheorghe Vdovâi, Limba romană, LIMBĂ MOLDOVENEASCĂ, Mihai Ghimpu, Ministerul Muncii, Partidul Democrat Liberal al primului ministru Vladimir Filat, prim-vicepreşedintele Parlamentului, Procuratura Generală, Protecţiei Sociale şi Familiei), protejează dreptul la păstrarea, Serafim Urechean, Valeri Klimenko, Vasile Grama, viceprim-ministrul Ion Negrei, Vlad Cubreacov, Vladimir Filat
Prietenii lui Marian Lupu, împotriva Istoriei Românilor
noiembrie 25, 2009
Lasă un comentariu
Membri ai organizaţiei de tineret a partidului „Edinaia Rossia” din Federaţia Rusă, „Molodaia Gvardia”, cunoscută prin relaţiile sale speciale cu separatistul Igor Smirnov, precum şi deputatul din „Edinaia Rossia”, Maxim Mişcenko, au votat recent, alături de tinerii proruşi din Moldova, o rezoluţie prin care se pronunţă împotriva predării în şcolile din Moldova a obiectului Istoria Românilor. Aceştia califică Istoria Românilor, drept istoria „ocupanţilor”. Citește mai mult…
Categorii:Politica
Alexei Liubţov, Ambasada Rusă, deputat rus din „Edinaia Rossia”, Flux, Igor Smirnov, Igor Tuleanţev, Istoria Integrată, istoria Moldovei, Istoria Românilor, Liderul Ligii Tineretului Rus din Moldova, liderul Mişcării Ravnopravie, Marian Lupu, Maxim Mişcenko, membri ai Asociaţiei Istoricilor din Moldova, membri ai Ligii Tineretului Rus din Moldova, preşedintele Congresului Comunităţii ruse, preşedintele organizaţiei „Molodaia Gvardia”, Rusia, Sergiu Mustaţă, Sergiu Praporşcic, Te iubim, Valeri Klimenko, Victor Tănase, Vrem limba rusă să fie limbă de stat, şi un membru al Ambasadei Rusiei la Chişinău
Comentarii recente