Prima pagină > Uncategorized > Ghimpu avertizează: Ne aşteaptă vremuri grele

Ghimpu avertizează: Ne aşteaptă vremuri grele

Mihai Ghimpu

Preşedintele interimar Mihai Ghimpu a declarat, în cadrul unei întrevederi cu studenţii şi cadrele didactice de la Universitatea de Stat „B.P. Hajdeu” din Cahul, că cetăţenii Republicii Moldova vor trece printr-o perioadă extrem de grea, din cauza reformelor economice pe care intenţionează să le implementeze noua guvernare „pentru ca ţara să poată ieşi din criza cu care se confruntă în prezent”.

În discursul său, Mihai Ghimpu a punctat opinia sa vizavi de situaţia economică în care se află Republica Moldova şi contextul de integrare europeană, care presupune, potrivit şefului interimar al statului, un şir de reforme dureroase, care se vor fructifica, ulterior, într-un trai mai bun.„De 20 de ani, Republica Moldova luptă cu vechea nomenclatură sovietică, încercând fără succes să-şi însuşească democraţia. Însă, în toţi aceşti ani, guvernările care au fost nu au făcut decât să-şi burduşească buzunarele din contul oamenilor”. Ghimpu a declarat, în acelaşi context, că reformele pe care autorităţile intenţionează să le implementeze, „la sugestia partenerilor externi”, vor determina populaţia „să-şi strângă cureaua”. Totodată, preşedintele interimar le-a recomandat oamenilor „să aibă răbdare” întrucât doar aşa Republica Moldova va putea depăşi starea economică şi socială actuală şi va putea avansa spre calea unei dezvoltări economice durabile.

Precizăm, în context, că, pe data de 14 ianuarie a anului curent, Agenţia Naţională pentru Reglementări în Energetică a aprobat creşterea semnificativă a preţurilor la gazele naturale, energia electrică şi cea termică pentru consumatorii finali. Astfel, începând cu 1 ianuarie, gazele naturale livrate s-au scumpit în medie cu 13,5%, însemnând un preţ de 3542 lei pentru mia de metri cubi. Consumatorii casnici vor trebui să plătească un preţ cu 16,5% mai mare faţă de preţul de anul trecut, ceea ce va însemna 3574 lei pentru mia de metri cubi. ANRE a mai aprobat scumpirea cu 21% a energiei electrice pentru consumatorii finali. Astfel, un kw/h va costa 1,33 lei, faţă de 1,1 lei în prezent. În Chişinău energia termică se scumpeşte cu 29% pentru consumatorii finali. Preţul gigacaloriei a săltat de la 541 la 699 de lei, tarif aplicabil din data de 1 ianuarie. Majorarea preţurilor la resursele energetice a provocat un şir de scumpiri în lanţ, cum ar fi creşterea preţului la lapte, combustibil şi a altor produse de primă necesitate.

De asemenea, recent, ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Valentina Buliga, a declarat că Guvernul intenţionează să nu mai achite concediile medicale pentru angajaţii în sectorul privat şi că va transfera această responsabilitate pe umerii angajatorilor. În acest sens, ministrul a menţionat că această „reformă” va determina oamenii să fie mai responsabili mai conştienţi şi să nu se mai „ascundă” în spatele buletinelor de boală, „care pot fi obţinute foarte uşor”.

La rândul său, premierul Vladimir Filat a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate, că, în momentul de faţă, nu poate fi vorba de nici un fel de majorări de salarii, mai ales în sfera bugetară, întrucât „Republica Moldova se află într-o criză economică profundă”. Referitor la majorarea preţului la energie, lucru care a determinat scumpiri în lanţ, prim-ministrul a declarat că acestea sunt mai mult decât necesare, deoarece doar astfel poate fi asigurată securitatea energetică a ţării.

Nicolae FEDERIUC, FLUX

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: