Iată ce scriam eu acum exact 10 ani: Un proiect de lege controversat pe tema limbii ruse

Dan Ionescu: Şedinţa în plen de astăzi a Parlamentului a decurs furtunos, deputaţii comunişti votând un proiect de lege, elaborat încă de agrarieni, care conferă practic limbii ruse statutul celei de-a doua limbă de stat. Liderul opoziţiei creştin-democrate, Iurie Roşca, a solicitat să-şi expună poziţia pe marginea documentului, însă preşedintele Parlamentului, Eugenia Ostapciuc, a refuzat să-i dea cuvântul, ceea ce a determinat întreg grupul de deputaţi ai Partidului Popular Creştin-Democrat să părăsească sala de şedinţe în semn de protest. Despre cum au decurs dezbaterile pe această temă şi conţinutul acestui controversat proiect de lege în relatarea lui Sergiu Praporşcic. Citește mai mult…

Categorii:Uncategorized

Votcă, fetişcane şi băieţi în pantaloni scurţi în biroul primarului general al capitalei

aprilie 16, 2011 Un comentariu

În ultima perioadă, Serviciul de presă al Primăriei municipiului Chişinău expediază redacţiilor din capitală zeci de comunicate de presă şi numeroase fotografii în care îl prezintă pe primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, muncind din răsputeri, atât fizic, cât şi intelectual, pentru binele urbei şi al locuitorilor ei. Citește mai mult…

Guvernul Filat invită oficial regimul Smirnov să participe la negocierile cu UE

Actuala guvernare îi transmite regimului Smirnov informaţii despre negocierile cu Uniunea Europeană. De asemenea, Guvernul Filat îşi doreşte ca regimul neconstituţional din teritoriile noastre ocupate să participe la toate nivelurile în procesul de negocieri al Chişinăului cu Bruxellesul. Citește mai mult…

Urechean, şef la Curtea de Conturi sau lupul (din pădure, nu din Parlament), paznic la stână

Deja este oficial: Vladimir Filat vrea să-l facă pe Serafim Urechean şef la Curtea de Conturi. Vineri, 15 aprilie 2011, PLDM a făcut prima tentativă de a-l instala pe Urechean în fotoliul de preşedinte al Curţii de Conturi. Tentativa a eşuat, deoarece s-au opus deputaţii din PD. Dar asta încă nu înseamnă că Urechean a rămas fără şanse să devină şef la Curtea de Conturi. Cel mai probabil, Vladimir Filat va mai discuta, va mai negocia cu Vladimir Plahotniuc şi s-ar putea ca, într-un final, cei doi politicieni-miliardari să cadă la înţelegere, iar Urechean să ajungă a se aşeza în fotoliul moale de şef al Curţii de Conturi. Citește mai mult…

Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase: „Guvernarea s-a transformat într-o şobolăneală”

aprilie 14, 2011 Un comentariu

Declaraţii fără precedent ale ministrului Justiţiei, Alexandru Tănase, făcute într-o emisiune la Radio Europa Liberă, care a fost plasată integral pe internet atât în variantă audio, cât şi în variantă scrisă, pe data de 3 aprilie 2011. În cadrul respectivei emisiuni, ministrul Tănase a fost solicitat să se pronunţe despre mersul reformelor în Justiţie sau, mai bine zis, despre lipsa oricărui progres în acest sens. Pentru că declaraţiile domnului Tănase constituie o premieră absolută, vom începe prin a reproduce aproape integral o parte din respectiva discuţie la microfonul Europei Libere. Deşi bucata este destul de mare, îi asigurăm pe cititorii noştri că totuşi merită făcut efortul de a o citi cu atenţie. Citește mai mult…

O statistică mincinoasă. Stalin şi Brejnev ar putea fi invidioşi

Biroul Naţional de Statistică: Minimul de existenţă a crescut în 2010 cu 15,6 %

Mărimea minimului de existenţă în anul 2010 a crescut în raport cu anul 2009 cu 15,6 la sută şi a constituit în medie pentru o persoană 1 373 de lei. Acestea sunt calculele Biroului Naţional de Statistică (BNS), făcute publice de respectiva instituţie printr-un comunicat de presă. Citește mai mult…

Autoritarismul lui Filat şi sinecura lui Tănase

 De ce şi cum a plecat Tănase de la Filat?

Aşa cum era de aşteptat, Alexandru Tănase a părăsit atât Guvernul Filat, în care deţinea funcţia de ministru al Justiţiei, cât şi partidul premierului Filat, PLDM, în care deţinea funcţia de prim-vicepreşedinte. Şi Alexandru Tănase, unul dintre fondatorii PLDM, în general s-a lăsat de politică în favoarea activităţii de judecător la Curtea Constituţională. Citește mai mult…

Lupta politicienilor pentru putere naşte monştri

Unii directori de opinie, care până mai adineauri ne-au umplut sufletele de verde şi ne-au explicat în termeni populari şi în limbaj mustos, de ce este musai să ne lăsăm conduşi de un anumit partid şi de un anumit lider de partid, fără de care nu avem nici o şansă de supravieţuire, acum se arată profund dezamăgiţi şi au nostalgia paradisului pierdut. Nu că şi-ar face mea culpa, dar, iată, constată ei, lumea se teme să mai iasă de prin case după lăsarea serii, cuprinsă de frică şi deznădejde. Ar trebui să citim printre rânduri că, pe timpul guvernării comuniste, era mai multă siguranţă şi mai puţină frică în oameni? Citește mai mult…

Abstinenţa îndelungată a lui Urechean a luat sfârşit. Acum Filat îl va săruta dulce în fiecare seară

Mariajul PLDM-AMN, o căsnicie atât din calcul, cât şi din dragoste

AMN a fuzionat cu PLDM sau, cum spunea Iurie Roşca, Cartea Galbenă a Corupţiei a fuzionat cu Cartea Verde a Corupţiei. Ce înseamnă asta, de fapt? Că nomenclaturiştii, mafioţii, hoţii, corupţii, profitorii de ieri au aderat la mai tinerii lor colegi, oligarhii, interlopii, contrabandiştii, borfaşii de astăzi? Să înţelegem că s-au contopit în una două generaţii de animalus politicus moldaviensis: una care vine din structurile pe partid şi de securitate din perioada sovietică şi alta care s-a lansat mai târziu, în anii tulburi ai tranziţiei, dar tot sub patronajul KGB-ului de altă dată? Citește mai mult…

Orizonturi în roşu şi verde pentru Moldova?

Frunză verde de harbuzMultă lume glumea anul trecut, comparând PLDM-ul cu harbuzul, zis prin alte locuri şi pepene verde sau lubeniţă. E vorba de acea plantă cruciferă din familia curcubitaceelor târâtoare, cu fructul mare, sferic sau oval, având coaja verde şi miezul roşu, dulce şi foarte zemos, plantă care pre limba strămoşilor noştri latini se numea Citrullus vulgaris. Citește mai mult…

Ghimpu, deplasat, dar nu ştie unde

După ce a lipsit mai bine de o lună de pe firmamentul vieţii politice moldoveneşti gigantul gândirii politice liberale şi părintele democraţiei moldoveneşti, adică preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a reapărut subit lunea trecută, 7 februarie 2011, în actualitatea politică şi mondenă a capitalei. Moderatoarea talk show-ului „În Profunzime” de la Pro TV Chişinău, Lorena Bogza, preocupată, cum e şi firesc, de creşterea audienţei, l-a invitat pe nea Mihai în studio, la taclale. Şi, putem afirma cu certitudine, domnişoara Bogza nu a greşit: Ghimpu a făcut spectacol, mai ceva decât o făcea în perioada interimatului. Bâlciul devine tot mai animat, iar clovnul – tot mai excentric. Citește mai mult…

Farisei şi vameşi

În unul dintre spoturile mele favorite din fosta campanie electorală, şeful PLDM zicea: „Până acum este puţin progres în lupta cu corupţia. E timpul să reacţionăm. De aceea, lupta contra corupţiei este o parte importantă a angajamentului nostru pentru o Moldovă fără sărăcie.” Şi, guvernanţii parcă au început deja să reacţioneze. În orice caz, preconizatele concedieri din cadrul Serviciului Vamal, structură administrată de reprezentantul formaţiunii conduse de premierul Vladimir Filat, se zice că ar avea drept scop inclusiv debarasarea de persoanele corupte. Citește mai mult…

Sărăcie, numele tău e Filat

Datoria externă creşte, preţurile cresc, iar Filat face promisiuni

Premierul Vladimir Filat este îngrijorat rău de tot de efectele electorale negative pe care le pot avea asupra partidului său cele câteva valuri succesive de majorare a preţurilor la produsele petroliere, gazele naturale, produsele alimentare şi servicii, care s-au declanşat în ultimele două luni ale anului trecut şi continuă până în prezent. Citește mai mult…

Dragostea lui Voronin şi „ventuza” lui Ghimpu

Mare tămbălău a fost luni, 14 februarie, la Chişinău, de „ziua îndrăgostiţilor” sau de aşa-zisa zi a „sfântului Valentin”. La toate posturile de televiziune şi, mai ales, de radio, toată lumea a vorbit, mai bine zis, s-a bâlbâit, încercând să vorbească despre dragoste. Ba mai rău, unii şi unele, încurajaţi de moderatorii emisiunilor interactive de radio şi TV, au făcut declaraţii de dragoste în emisie directă, de aveai impresia că Republica Moldova este populată numai de don juani şi curtezane pătimaşe, care nu au nici o reţinere în a-şi manifesta public sentimentele erotice.

Citește mai mult…

„Arbitrul eleganţei” către Filat: Incendiază şi ucide, privatizează şi fură, dar nu declama versuri

 

 

Luni, 14 februarie, clasa politică moldovenească s-a întrecut nu doar în a face declaraţii de dragoste, dar şi în a-şi manifesta public şi agasant dragostea faţă de regretatul poet Grigore Vieru, Dumnezeu să-l odihnească în pace cu cei drepţi. Mai bine zis, folosindu-se de momentul că luni s-au împlinit 76 de ani din ziua naşterii poetului, două grupări politice au încercat să materializeze „ataşamentul lor sincer” sau faţă de poet, manifestat în faţa camerelor de luat vederi, în simpatii electorale. Citește mai mult…

Categorii:Uncategorized

SCRISOAREA I, dedicaţie primarului Dorin Chirtoacă din partea cetăţeanului turmentat care l-a votat

Un primar dintre aceia ce domnesc peste vro urbe

Şi nimic nu lasă-n urmă decît nişte slabe umbre,

În birou dormea ţinîndu-şi căpătîi mîna cea dreaptă,

Însă ochiu-nchis afară înlăuntru se desteaptă.

Vede cum din hudiţi lumea curge ca o apă vie,

Care creşte-n fluviu mare, revărsînd spre primărie.

Gloata creşte într-o clipǎ, ca în ore, mereu creşte,

Şi în valuri peste urbe, peste Centru se lăţeşte;

Pata ei cea uriaşă primăria înconjoară….

Speriat, primarul sare, pune pana-n călimară:

„Din bîrlog, din primărie,

Grăim, bade, către Tine,

Nu din gură, ci din carte,

Că ne eşti aşa departe.

Te-aş ruga, Măria Ta,

Cît mai eşti “и.о. царя”,

Ai grijă de soarta mea.

Că-n alegeri, din prostie,

Sfătuit de-a Ta Mărie,

Am pornit-o-n veselie,

Cu promisiuni – o mie. Citește mai mult…

Categorii:Uncategorized

Opţiunea PPCD: 28 noiembrie – ultima zi de război, prima zi de pace

Pentru a pune capăt războiului politic, duşmăniei şi dezastrului economic, Partidul Popular Creştin Democrat trebuie să se impună la alegerile din 28 noiembrie ca forţă de echilibru, stabilizatoare şi constructivă între cele două tabere care se duşmănesc: comuniştii şi liberalii. Declaraţia aparţine liderului creştin-democrat Iurie Roşca şi a fost făcută într-o conferinţă de presă, astăzi, în ultima zi a campaniei electorale. Citește mai mult…

Judecătoria Centru: Poliţia a încălcat legea când l-a reţinut pe un candidat PPCD

Instanţa de judecată a obligat Comisariatul de poliţie Centru să restituie candidatului PPCD la funcţia de deputat, Alexandru Repida, materialele electorale confiscate 25 octombrie 2010. Totodată, poliţiei i s-a cerut să anuleze amenda în sumă de 400 de lei, pe care era obligat să o achite reprezentantul PPCD. Citește mai mult…

Toporul şi ciocanul, armele electorale ale PL

Nu e o glumă! Liberalii lui Ghimpu şi Chirtoacă îşi atacă oponenţii politici cu topoare şi ciocane

O echipă de agitatori electorali de la Organizaţia de Tineret a PPCD „Noua Generaţie” a fost agresată sâmbătă, 20 noiembrie, în comuna Coloniţa din municipiul Chişinău, de câteva persoane înarmate cu topoare şi ciocane. Agresorii au recurs la intimidări şi ameninţări verbale, au rupt materialele electorale ale tinerilor de la „Noua Generaţie” şi i-au somat să părăsească localitatea. La faţa locului s-a deplasat o echipă a poliţiei pentru a-i identifica pe agresori, care, între timp, s-au făcut nevăzuţi, părăsind localitatea. Unul dintre tinerii agresaţi, Alexandru Repida, care este şi candidat la funcţia de deputat pe lista electorală a PPCD, a declarat că, din ameninţările pe care le proferau, agresorii păreau a fi simpatizanţi ai Partidului Liberal, condus de Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă. Una dintre victime a reuşit să-i filmeze şi să-i fotografieze pe agresori cu ajutorul telefonului mobil. Citește mai mult…

Afacerile cu ţigări, adevăratul motiv al rivalităţii între PLDM şi PD

Întreaga rivalitate între cele două componente ale AIE – PLDM şi PD – se reduce la conflictul dintre Vladimir Filat şi Vladimir Plahotniuc pentru controlul asupra traficului de ţigări, a declarat liderul PPCD, Iurie Roşca, în cadrul unei conferinţe de presă. Vedeţi mai jos declaraţia lui Iurie Roşca, făcută miercuri, 24 noiembrie 2010. Citește mai mult…

urie Roşca: Marian Lupu nu există. El este masca pudrată a domnului Plahotniuc

Preşedintele PPCD, Iurie Roşca consideră că liderul democrat Marian Lupu, deşi este „un băiat destul de instruit”, este caracterizat de o totală lipsă de caracter şi voinţă. De aceea, în cazul în care acesta va veni la putere, ţara va fi guvernată de omul de afaceri Vladimir Plahotniuc, adevăratul proprietar al partidului lui Lupu şi Diacov. Iată ce a declarat Iurie Roşca, în cadrul conferinţei de presă de marţi, fiind întrebat de jurnalişti cum comentează includerea lui Vladimir Plahotniuc în lista electorală a PD: Citește mai mult…

Iurie Roşca despre toporul liberal al războiului

În conferinţa de presă de marţi, 23 noiembrie 2010, liderul creştin-democrat Iuire Roşca a fost solicitat de jurnalişti să dea o apreciere gestului liderilor PL, prin care, primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, i-a dăruit de ziua de naştere a unchiului său, preşedintele în exerciţiu Mihai Ghimpu, un topor pentru a stârpi duşmanii politici. Iurie Roşca a declarat că prin acest gest cei doi au incitat lumea la violenţă, iar agresarea de duminică a tinerilor creştin-democraţi în satul Coloniţa constituie o consecinţă directă a acestuia.
Publicăm mai jos declaraţia făcută de Iuire Roşca.
Citește mai mult…

Iurie Roşca despre vizita preşedintelui georgian Saakaşvili la Chişinău

Întrebat ce crede despre vizita preşedintelui Georgiei, Mihail Saakaşvili, la Chişinău, preşedintele PPCD, Iurie Roşca, a declarat în conferinţa sa de presă de marţi, 23 noiembrie: „Cred că domnul Mihail Saakaşvili este într-o situaţie ingrată. Pentru că ne amintim foarte bine că în 2005 domnul Mihail Saakaşvili, alături de domnul Traian Băsescu, alături de Victor Iuşcenko, alături de partenerii noştri europeni, i-au acordat suport domnului Vladimir Voronin. Acum, înţeleg că domnul Mihail Saakaşvili vine să-i acorde suport electoral unui alt partid şi unui alt lider politic. Prin urmare, domnia sa ar trebui să se explice, una la mână. Doi, dacă cumva acest concurent electoral este Partidul Liberal condus de Mihai Ghimpu, cred că, totuşi, calibrul intelectual de excepţie al lui Mihail Saakaşvili şi anvergura internaţională a acestui lider al Georgiei nu ar trebui să-i permită să se asocieze cu un personaj atât de penibil cum este Mihai Ghimpu, chiar dacă acesta dezvoltă retorici antiruseşti”. Citește mai mult…

Iurie Roşca: Cazul Reşetnicov este de o gravitate fără precedent. Sper că reprezentanţii instituţiilor de drept îşi vor face datoria şi îi vor găsi pe făptaşi

„Ceea ce i s-a întâmplat lui Artur Reşetnicov este de o gravitate fără precedent. În nici o campanie electorală, începând cu 1990, acte de o asemenea gravitate nu au fost înregistrate”. Aşa a comentat liderul PPCD, Iurie Roşca, cazul fostului şef al SIS, Artur Reşetnicov, care a fost răpit şi torturat în seara zilei de luni, 22 noiembrie.

Citește mai mult…

De ce candidează Plahotniuc pe lista PD?

Mai multe formaţiuni politice au operat modificări în listele lor electorale exact cu o săptămână înainte de ziua alegerilor, când, potrivit Codului Electoral, se mai putea face acest lucru. Unele partide au procedat astfel din motive obiective, ţinând cont de tacticile respectivelor formaţiuni politice de abordare a electoratului. Altele însă, au recurs la modificarea listei exact pe ultima sută de metri a campaniei electorale din alte raţionamente, mai degrabă subversive, decât obiective. Citește mai mult…

Teze în legătură cu vizita în Republica Moldova a dlui Wilfried Martens, preşedinte PPE, şi susţinerea exprimată de domnia sa lui Vladimir Filat şi PLDM

Salutăm atenţia sporită a prietenilor noştri europeni, din PPE şi din instituţiile UE, faţă de RM, manifestată în ultimul an printr-un suport politic şi financiar fără precedent. În acelaşi timp credem că entuziasmul europenilor se bazează pe un exerciţiu de comparaţie, şi nu pe realizările concrete ale actualei guvernări.

Altfel zis, în accepţia occidentalilor actuala putere este mai bună prin contrast decât fosta guvernare comunistă, nu în sine, prin realizările concrete ale acesteia;

Cel care a creat acest avantaj de imagine uriaş este însuşi Vladimir Voronin, care, refuzând să-şi reformeze partidul, a rămas o sperietoare pentru Europa, constituind un termen de comparaţie extrem de avantajos pentru liberalii de la putere. Citește mai mult…

Iurie Roşca: Admiterea în PPE a partidului condus de Vladimir Filat poate aduce grave prejudicii de imagine creştin-democraţilor europeni

„Întreaga poveste a dialogului şi a deschiderii europene faţă de autorităţile Republicii Moldova în ultimul an se explică prin teama acestora de „năluca comunismului. De aici şi tentaţia factorilor de decizie europeni să fie mai concesivi decât poate ar fi fost cazul faţă de guvernarea AIE”. Declaraţia de mai sus aparţine preşedintelui PPCD, Iurie Roşca, şi a fost făcută marţi, 23 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, cu ocazia vizitei de luni în Republica Moldova a preşedintelui PPE, Wilfried Martens.

Citește mai mult…

Ghimpu, un preşedinte (interimar) căzut în populism şi în ridicol

Pe ultima sută de metri, preşedintele interimar oferă un spectacol lamentabil al şefului nebăgat în seamă şi neluat în serios de către cei care, în opinia lui, ar trebui să-i execute ordinele. Supărarea vine din conştientizarea propriei neputinţe şi incapacităţii de a face faţă celor două funcţii de primă importanţă în stat, pentru care Ghimpu nu are nici aplecarea, nici consistenţa intelectuală necesară.

Citește mai mult…

Românul s-a născut poet

Mare lucru acronimele! DEX-ul ne spune că acronimele sunt cuvintele formate din literele sau din segmentele iniţiale ale altor cuvinte. De ce vorbim astăzi despre acronime? Pentru că mulţi dintre cititorii noştri, gustând procedeul, au postat pe site-ul FLUX comentarii care seamănă mai mult a joc de cuvinte, unul destul de interesant ca să le împărtăşim farmecul acestor postări şi cititorilor variantei tipărite a publicaţiei noastre.

Citește mai mult…

Guvernanţii le-au permis ucigaşilor să-i voteze, iar Pasat vrea să-i elibereze

Dacă, Doamne fereşte, fostul securist-şef al Republicii Moldova, Valeriu Pasat, ajunge în Parlament, avem toate şansele să ne pomenim cu toţi ucigaşii, violatorii şi hoţii peste noi, pentru că specialistul în ale teologiei şi proaspătul umanist are de gând să-i amnistieze pe toţi aceştia. Pasat a făcut declaraţii în acest sens, într-o conferinţă de presă, promiţând să propună în viitorul Legislativ adoptarea unei legi privind amnistierea totală, pentru că, în opinia lui, majoritatea deţinuţilor au fost condamnaţi ilegal în perioada guvernării comuniste.

Citește mai mult…