Datul la bot şi falusul în politica moldovenească

2. Cum apreciaţi cadoul făcut de Tudor Ghelici (un falus) lui Vladimir Filat şi urarea acestuia: „Vă dăruiesc asta (adică falusul – n.n.) ca să-i aveţi (frecaţi – n.n.) pe toţi la vârful … (falusului – n.n.)”.
Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al Partidului Democrat: Cred că Viorel Chetraru a făcut o glumă
1. După părerea mea, cred că a fost o metaforă. Departamentul luptă cu oamenii răi. Eu înţeleg că toţi s-au folosit de moment ca să dea drumul la câini peste domnul Chetraru, dar asta e.
2. Este o chestie care nu se prea înscrie în cultura politică, dar, mă rog, fiecare procedează după cum este educat.
Oleg Cernei, fost membru AMN, consilier municipal Chişinău: Această afirmaţie reprezintă instituţia dată
1. În primul rând, posibil că a fost o glumă. În al doilea rând, eu ştiu că aşa sunt organele de forţă. La modul figurat „datul la bot” înseamnă dosare, controale, aşa că el a pronunţat deviza instituţiei sale.
2. Nu pot să comentez.
Vitalie Nagacevschi, preşedintele Comisiei parlamentare pentru elucidarea cauzelor evenimentelor din 7 aprilie 2009, deputat PLDM: S-a glumit şi s-a ironizat
1. Consider că afirmaţia dată a fost ironizată puţin.
2. Cred că a făcut o glumă în contextul în care a vorbit.
Oazu Nantoi, deputat PD: „Apreciez această aluzie negativ”
1. Nu aş lua această declaraţie prea în serios pentru că nu este vorba de un document oficial. Este evident că în Republica Moldova avem probleme cu cultura comunicării. Dar sigur că este un lucru inadmisibil pentru un funcţionar public care se află în fruntea unei asemenea instituţii, îndeosebi.
2. Fiecare a venit la Filat cu ce a putut şi cu ce a dorit. Eu i-am trimis un sms.
Vlad Gribincea, avocat, Asociaţia „Juriştii pentru Drepturile Omului”: Nu vreau să comentez nişte glume
1. Eu aş evita să comentez chestiile care, cel puţin, potrivit domnului Chetraru, au fost spuse în glumă.
2. A fost un cadou privat şi dacă era vorba despre o glumă, atunci nu pot spune nimic altceva.
Anatol Golea, comentator politic, director TV 7: Eu cred că Chetraru a glumit
Nu ştiu, eu în viaţa intimă, chiar şi a persoanelor publice, nu mă implic. Consider că ziua de naştere ţine de viaţa personală a fiecăruia.
Emil Guţu, consilier municipal Chişinău: Să dea la bot la tot inamicul
1. Eu nu pot să comentez aceste afirmaţii, deoarece nu am auzit toată declaraţia. Cunosc doar ceea ce a dat presa. Nu ştiu cum să o caracterizez. Dacă nu este ruptă din context, atunci cred că a fost o glumă şi o alegorie, mai mult decât ar fi trebuit să fie. Dar ce este rău în declaraţia făcută de Chetraru dacă prim-ministrul apără interesele întregului stat? Este şi normal ca toate organele de forţă: şi poliţia, şi armata, şi diviziunea domnului Chetraru, să stea în spatele prim-ministrului ca să-l susţină şi să-l apere, şi să dea în bot la tot inamicul acestei ţări. Cred că la asta s-a referit.
2. Eu cred că umorul lui Ghelici mă depăşeşte în cazul dat. Eu nu înţeleg sensul lui de umor.
George Mocanu, preşedintele organizaţiei de tineret a PLDM: O glumă pe care nu toţi au înţeles-o corect
1. Este evident că a făcut această afirmaţie într-o manieră relaxantă şi a fost o glumă pe care, cel mai probabil, nu toţi au înţeles-o.
2. Consider că cel mai bine ar fi ca domnul Ghelici să răspundă la această întrebare.
Serafim Urechean, prim-vicepreşedinte al Parlamentului, preşedinte AMN: Nu aş accepta un astfel de comportament la nivelul conducerii de stat
1. Domnul Chetraru a glumit, pur şi simplu. S-a luat puţin cu emoţiile şi a scăpat o glumă mai bărbătească, de uz mai îngust. Dar este clar că eu nu aş accepta un astfel de comportament. Este necesar ca cel care a vorbit, dar şi cel care a ascultat, să fie mai prudenţi la lansarea epitetelor de acest grad.
2. Cadoul lui Tudor Ghelici l-am văzut la televizor. Eu nu am avut posibilitatea să-i aduc cadouri premierului. Dar, mă rog, eu ştiu că darul îl apreciază pe cel care îl face. Depinde de percepţiile lui. Ghelici este un gentleman mai specific. De aceea, mie îmi este foarte greu să comentez, deoarece în situaţii similare nu am fost pus niciodată.
Vitalia Pavlicenco, preşedinte al Partidului Naţional Liberal: I-am sugerat lui Filat să nu fie atât de înfumurat
1. Asemenea declaraţii nu trebuie făcute în public. Ele nu trebuie să-şi găsească locul nici în capul cuiva.
2. Mai mulţi oameni politici, care ajung în funcţii înalte, într-un fel, mai devreme decât alţii, suferă de handicap: devin aroganţi. Eu cred că şi Ghelici a vrut să sublinieze acelaşi lucru. Şi eu i-am sugerat lui Filat să abandoneze înfumurarea excesivă. Ar fi bine ca deloc să nu fie înfumurare, dar excesivă este cu totul rău.
Ludmila Belcencova, deputat neafiliat: Asemenea lucruri dăruiesc cei care, probabil, sunt preocupaţi prea mult de ele
1. Mie mi se pare că Chetraru a vrut să-i spună lui Filat că nu este singur şi există structuri care sunt gata să-l susţină. În ultimul timp, mulţi politicieni au început să facă afirmaţii de acest gen. Din acest considerent, aş sfătui demnitarii să se gândească mai mult înainte de a spune ceva.
2. În această situaţie, Freud ar putea să ne spună exact ce-i determină pe unii oameni să facă asemenea cadouri. Nu ştiu ce a avut în vedere Ghelici când i-a dăruit lui Filat acest cadou. Nu pot să ştiu ce este în capul lui Ghelici, iar în cazul în care a dorit să epateze, atunci el şi-a atins scopul. Cu acest cadou, Ghelici a dorit iarăşi să atragă atenţie asupra sa şi, după cum vedeţi, acest lucru i-a reuşit. Dovada este şi faptul că dumneavoastră mă întrebaţi acum despre asta.
Ion Manole, preşedinte „Promo-Lex”: Nu cunosc nimic nici despre afirmaţiile făcute şi nici despre cadou
1. Din păcate, nu sunt la curent cu afirmaţiile pe care le-a făcut Viorel Chetraru.
2. Despre cadou nu pot să zic nimic.
Iurie Colesnic, deputat MAE: Chetraru ar trebui să-şi ceară scuze public de la toată lumea
1. Este o afirmaţie iresponsabilă şi nu face faţă unui demnitar de stat. De aceea, consider că Chetraru ar trebui să-şi ceară scuze, fiindcă asta ar fi cel mai corect.
2. Cât priveşte cadoul lui Tudor Ghelici, consider că este un lucru indecent. În primul rând, trebuie să fim oameni mai culţi, pentru că este şi timpul deja. Suntem în secolul XXI. În glumă se poate de făcut multe lucruri, dar atunci când este vorba despre un prim-ministru, nu este frumos. Cred că Filat este un om mult mai interesant şi ar merita alte cadouri decât acesta.
Veaceslav Untilă, preşedinte MAE: Norocul nostru este că Ghelici nu e prim-ministru
1. Declaraţia lui Viorel Chetraru este o gafă, făcută de un demnitar, care nu are nici o scuză. Chiar dacă a fost spusă în glumă, ea e cam sinistră şi nu poate trezi decât nedumerire şi îngrijorare, ţinând cont de funcţia respectivului.
2. Gestul lui Tudor Ghelici, probabil, ar merita să fie analizat de către specialiştii în domeniu. Oricum, cred că mai degrabă e problema lui Ghelici, decât a lui Filat. Norocul nostru este că Ghelici nu e prim-ministru, că ar fi mare jale în ţară.
Dumitru Braghiş, ex-preşedinte PSD: Declaraţia lui Chetraru trebuie să fie examinată de organele de drept
1. Sunt de părere că această declaraţie ar trebui să ajungă pe mâna organelor competente care ar putea să clarifice exact ce a avut Chetraru în vedere făcând asemenea afirmaţii.
2. Eu nu pot să comentez acest lucru.
Constantin Munteanu, scriitor, regizor: La anul, când Filat va împlini 42 de ani, Ghelici îi va aduce în dar un organ genital feminin
1. Dacă stau să mă gândesc bine, asemenea declaraţie poate face o persoană care nu merită să se afle în funcţia pe care o deţine. Ce înseamnă „a da la bot”, ce suntem ţară de bandiţi? Când ţara este în dezastru, şeful statului nu-şi poate permite să piardă o zi sărbătorindu-şi propria zi de naştere, 41 de ani. Cred că lingăii s-au arătat cine sunt deja. Exemplu este şi cazul lui Lucinschi, atunci când şi-a făcut ziua de naştere. Ştiind că ţara este în sărăcie şi conştientizând că a pus şi el umărul ca să se întâmple acest lucru, feciorii i-au dăruit o maşină de 80 de mii de euro. Ca şi în primul caz, acest lucru este ca şi cum te-ai duce să faci şi să mănânci frigărui la gardul unui lagăr de concentrare, ştiind că peste gard lumea moare de foame.
2. Cred că darul îl reprezintă pe Filat. Este o zicală: „Spune cine îţi este prieten şi îţi spun cine eşti tu”. Adevărat bădărănism.
Gheorghe Susarenco, viceministru al Justiţiei: CCCEC rămâne o măciucă a guvernării
Reprezentanţii Centrului nu trebuie să uite că noi avem o procuratură specializată care supraveghează activitatea acestuia. Consider că societatea noastră este dezamăgită de structurile de forţă. Posibil că acest lucru este legat şi de situaţia politică din ţară, care este instabilă. (UNIMEDIA)
Eduard Muşuc, deputat PCRM: „Acest lucru demonstrează o relaţie mai puţin sănătoasă în cadrul AIE
1. Astfel de declaraţii sunt inadmisibile în relaţia şefului CCCEC cu orice demnitar, inclusiv cu prim-ministrul. Totodată, acest lucru ne indică şi faptul că şi în alte instituţii de stat treburile nu merg chiar bine.
2. Nu pot să comentez gesturile unor oameni mai puţin sănătoşi la minte. Eu prefer să nu comentez, dar cred că jurnaliştii ar trebui să solicite opinia medicilor şi mai puţin a oamenilor politici.
Alexei Tulbure, politolog: Mesele regeşti ale lui Filat pun la îndoială perspectivele europene ale Moldovei
Nu poţi să serbezi astfel ziua de naştere pe timp de criză economică, nu este într-o manieră europeană. Liderii AIE nu trebuie să serbeze, cel puţin, în mod public, pentru că subminează aspiraţia europeană a ţării noastre. (UNIMEDIA)
Vladimir Ţurcan, deputat, preşedinte PMU: În cazul în care afirmaţia are un alt subtext, consider că deja este un pericol pentru societate”
1. Cunoscându-l pe Chetraru, sper că această afirmaţie a fost spusă la emoţie, pentru că el este, într-adevăr, un profesionist şi sper că va respecta legislaţia.
2. Eu cred că această glumă de prost gust nici nu poate fi comentată. Eu, de fapt, cândva am văzut ce şi-a permis Ghelici la o televiziune în raport cu o doamnă şi cred că ar trebui să se consulte la medici.
Comentarii recente