În România, începând din 1996, nici un preşedinte nu a putut să-şi păstreze un al doilea mandat

Interviu realizat de Vlad Cubreacov cu prof. dr. Iulian Chifu, analist de politică externă, director al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor şi Early Warning, Bucureşti

– Stimate domnule profesor Chifu, am văzut cu toţii rezultatele alegerilor prezidenţiale de duminica trecută din România. Cum apreciaţi şansele celor doi candidaţi rămaşi în competiţie pentru turul doi de scrutin din 6 decembrie?– Şansele depind atât de modul în care se va dezvolta Campania electorală în cel de-al doilea tur de scrutin, cât şi de capacitatea de generare a unor alianţe şi soluţii de guvernare în această perioadă. Şi criza economico-financiară are impactul său asupra alegerilor pe care le vor face românii. Apoi există şi trenduri care vor juca un rol important, trenduri care au sensuri divergente pentru cei doi candidaţi. Fără a putea da un verdict la această oră, este cazul să reamintim că în România, începând de la alegerile din 1996, nici un preşedinte nu a putut să-şi păstreze un al doilea mandat, rezultat al exigenţelor societăţii româneşti.

– Mulţi dintre cetăţenii români de dincoace de Prut nu au prea înţeles de ce România ar trebui să renunţe la parlamentul bicameral, chiar dacă, în principiu, există un soi de unanimitate privind necesitatea reducerii numărului de parlamentari. Care este importanţa votului exprimat în cadrul referendumului consultativ din 22 noiembrie şi ce va schimba el în fapt?

– Are un caracter consultativ, fără efect juridic direct. Dar referendumul reprezintă un semnal politic dat de societate şi alegători ce reconfirmă lipsa de încredere în clasa politică. Deşi a fost un scrutin complementar parazit, care a avut mai degrabă menirea de a maximiza şansele şi voturile pentru un anumit candidat şi a-i oferi un subiect de tur doi – şi imaginea unei victorii, pe care doreşte să şi-o transforme într-un vehicul cu efect de antrenare – credem că lectura potrivită a semnalului o poate face doar instituţia abilitată să dezbată un asemenea subiect, respectiv o comisie constituţională.

– Privind de la Bucureşti situaţia actuală din Republica Moldova, cum vedeţi şansele acesteia de integrare europeană şi euroatlantică? Cum apreciaţi faptul că unele componente ale Alianţei pentru Integrare Europeană de la Chişinău au renunţat la puncte esenţiale din programele lor electorale, aici avându-se în vedere renunţarea la obiectivul de aderare la NATO şi la cel de abandonare a CSI?

– Şansa integrării depinde, în primul rând, de Republica Moldova însăşi şi de forţa şi ştiinţa sa în a produce reformele interne necesare unei asemenea perspective. Apoi, fireşte, dacă aceste reforme sunt îndeplinite, se poate trece la o dezbatere reală în cadrul UE pe această temă. După cum ştiţi, UE a trecut cu bine de perioada de reflecţie şi de validare a Tratatului de la Lisabona, un adevărat Tratat Constituţional, fapt ce-i permite să revină la agenda sa. Numai că o asemenea dezbatere trebuie să aibă la bază o voinţă reală manifestată şi fapte, respectiv reforme efectuate, care produc efectele potrivite în bine pentru cetăţenii Republicii Moldova. Cât despre NATO, şi aici ţine de voinţa manifestată de autorităţile şi cetăţenii Republicii Moldova să facă paşii necesari, dar trebuie început cu cooperarea pentru reformarea sectorului de securitate, apoi trebuie o campanie reală de informare asupra a ceea ce este şi ce înseamnă Alianţa, apoi trebuie gestionată voinţa populaţiei pe această direcţie, în fine se poate ajunge la discutarea oportunităţii cu statele membre. Având în vedere starea reală a Republicii Moldova, cred că o discuţie în momentul de faţă sau pe termen scurt este prematură şi poate avea consecinţe negative dacă se ard etapele. Dezbaterea la nivelul experţilor este însă binevenită.

În ceea ce priveşte actuala majoritate de la Chişinău, este formula clasică a guvernării în coaliţie ce presupune negociere şi un program ce are la bază cel mai mic numitor comun. Vom vedea în ce măsură viziunea şi politicile raţionale, dar şi valorile actualei majorităţi vor determina în viitor o revizuire şi îmbunătăţire a programului şi acţiunii guvernamentale.

– Readucerea raporturilor dintre Chişinău şi Bucureşti pe coordonata normalităţii deschide noi posibilităţi de cooperare între cele două părţi. Care credeţi că sunt proiectele prioritare menite să strângă şi mai mult aceste raporturi de apropiere reciprocă şi integrare interstatală?

– Nu există un proiect sau proiecte ce vizează integrarea interstatală în proiectul nici unui partid politic, candidat prezidenţial, om politic în România, şi cred că un asemenea proiect este marginal în Republica Moldova. Proiectele din această categorie aparţin unei alte perioade istorice. Astăzi interesul României este sincronizarea dezvoltării Republicii Moldova spre direcţia occidentală, asigurarea securităţii, prosperităţii şi standardului de viaţă al tuturor românilor din Republica Moldova (că se autoidentifică români sau moldoveni) ca şi a tuturor românilor din lume la nivelul comparabil cu cel al României. Din acest punct de vedere va exista un sprijin permanent pentru integrarea europeană şi euroatlantică a Republicii Moldova şi orice tip de sprijin va fi necesar cetăţenilor Republicii Moldova. Viziunea politică a României este cea a două state româneşti în UE şi NATO, cu acelaşi nivel de securitate, prosperitate şi libertăţi, cu posibilitatea liberei circulaţii în lume şi a dreptului de muncă în Uniunea Europeană, cu respectarea egală a tuturor drepturilor de proprietate, cu formule economice care să promoveze investiţiile reciproce şi dezvoltarea ambelor economii.

– Domnule profesor Chifu, vă mulţumim.

Vlad CUBREACOV, FLUX

Publicitate