Primar PLDM fugar în Europa

Dorind să scape de răspunderea pentru participarea nemijlocită şi activă la violenţele şi distrugerile din aprilie 2009, Alexandru Beşliu s-a evacuat în municipiul Galaţi din România, unde şi-a adus şi familia, solicitând, după cum susţin unii colegi de partid, azil politic. Potrivit secretarului primăriei Vadul lui Isac, Ion Şeremet, „primarul Alexandru Beşliu este un erou al Moldovei” şi ar fi primit azil politic în România, împreună cu familia din 5 persoane, dintre care 3 copii minori, pentru a evita tragerea la răspundere în unul dintre dosarele penale instrumentate de către Procuratura Generală a Republicii Moldova pe marginea violenţelor din 7 aprilie 2009. Sursele FLUX au infirmat însă ştirea cum că primarul de Vadul lui Isac ar fi primit azil politic în România.
Potrivit mai multor locuitori ai comunei, pe parcursul ultimului an primarul Alexandru Beşliu ar fi revenit în comuna Vadul lui Isac doar sporadic, după care a plecat periodic peste hotare, fie luându-şi concediu sindical, fie concediu de boală. În acest moment primarul PLDM se află în Regatul Belgiei, „într-o nouă deplasare de serviciu, ca să aducă bani de la consătenii noştri care lucrează în Belgia, în Irlanda şi în alte ţări din Europa, pentru satul nostru şi pentru biserică, dar va reveni săptămâna viitoare”, susţine secretarul primăriei, Ion Şeremet.
În perioada aprilie-august 2009 funcţiile primarului comunei Vadul lui Isac au fost exercitate, în temeiul unei decizii a consiliului local, de către Alexandru Poştaru (PL), ca primar interimar, iar ulterior de către Ion Şeremet (PLDM), secretarul primăriei, precum şi de către viceprimarul Andrei Ciobanu (ales pe listele AMN şi trecut la PLDM).
Potrivit surselor noastre, primarul Alexandru Beşliu fusese anunţat în consemn la frontieră, măsură ridicată la intervenţia primului-ministru Vladimir Filat.
Articolul 28 (Încetarea înainte de termen a mandatului de primar) al legii nr. 436 din 28.12.2006 privind administraţia publică locală spune că „mandatul primarului încetează înainte de termen în caz de imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile pe o perioadă mai mare de 4 luni consecutive, inclusiv pe motiv de boală”.
Comisia Electorală Centrală nu s-a sesizat asupra cazului primarului comunei Vadul lui Isac, care nu şi-a exercitat funcţiile o perioadă mai mare de patru luni consecutiv.
Emil CONSTANTINIU, FLUX
Informatia in acest articol este distorsionata puternic,o spun eu locuitorul acestui sat.Besliu Alexandru-primarul din Vadul lui Isac nu a parasit RM pentru a se eschiva de raspunderea penala,pentru ca nu are de ce se eschiva,el sa ferit din calea comunistilor care porneau dosare penale ilegal,in stinga si in dreapta.Dosarul lui si a altora a fost intentat ilegal,acest fapt e stiuit si resimtit de multe persoane,care au fost in PMAN,dar nu au participat la violente
Informatia in acest articol este distorsionata puternic,o spun eu locuitorul acestui sat.Besliu Alexandru-primarul din Vadul lui Isac nu a parasit RM pentru a se eschiva de raspunderea penala,pentru ca nu are de ce se eschiva,el sa ferit din calea comunistilor care porneau dosare penale ilegal,in stinga si in dreapta.Dosarul lui si a altora a fost intentat ilegal,acest fapt e stiuit si resimtit de multe persoane,care au fost in PMAN,dar nu au participat la violente